Răzvan Lucescu: Nu avea rost să facem contract pe zece ani când e posibil să nu fim fericiţi

Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită.

Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Nu avea rost să facem contract pe zece ani când e posibil să nu fim fericiţi

Răzvan Lucescu: Nu avea rost să facem contract pe zece ani când e posibil să nu fim fericiţi (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Ce rost are să facem contract pe 10 ani când e posibil să nu fim fericiţi? Dacă suntem fericiţi mergem înainte, nu asta ar fi o problemă. Eu i-am spus domnului Copos că vreau să fiu fericit. Dacă voi fi, vom continua, dacă nu, asta este. Astăzi sunt vorbe frumoase, dar nu se ştie ce va fi pe parcursul unui campionat", a spus Răzvan Lucescu, al cărui contract este valabil doi ani cu opţiune de prelungire pe încă doi.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, este cel mai "talentat om din România la negocieri" în opinia lui Răzvan Lucescu. Tehnicianul a explicat însă că negocierile au durat mai mult deoarece şi-a dorit stabilitate.

"Nu a fost o decizie grea să revin la Rapid. După ce am decis ca după data de 3 iunie să nu mai fiu la echipa naţională am ştiut că voi veni la Rapid. Au mai fost însă discuţii şi cu alte cluburi. Domnul Copos este cel mai talentat om din România la negocieri. Dar şi negocierile au fost pentru a face lucrurile corect, pentru a avea stabilitate şi pentru a face performanţă. În primul meu mandat, domnul Copos avea eticheta de patron fioros. Dar pe parcursul acestor ani lucrurile s-au schimbat. Acum putem observa intervenţia unor patroni în alcătuirea echipelor, impunerea unor antrenamente, lucruri care nu au făcut decât să distrugă", a menţionat noul antrenor al formaţiei giuleştene.

Primul obiectiv al lui Răzvan Lucescu la Rapid este formarea unui grup unit.

"Azi (n.r. - luni) o să am prima întâlnire cu jucătorii. Nu cu toţi, pentru că se vor prezenta la echipă şi astăzi, şi mâine, unii şi poimâine. Sunt şi jucători care vor veni pe 24 iunie. Cei care sunt în lotul naţionalei vor avea vacanţă până pe 24 iunie. Mizez foarte mult pe ambiţia jucătorilor, sunt convins că îşi doresc să facă performanţă. Iar primul lucru care trebuie să îl reuşim este să formăm un grup foarte unit, deoarece caractere avem în lot, la fel şi valoare", a precizat tehnicianul care îşi doreşte un lot de 24 de fotbalişti plus trei jucători tineri de la echipa a doua a clubului.

Noul antrenor nu va permite întârzieri ale jucătorilor la pregătire, el spunând că fundaşul Rui Duarte trebuie să se prezinte la echipă până la 20 iunie.

"Ca să lămurim, am înţeles de la conducerea clubului că Rui Duarte va fi pe 20 iunie la pregătire. După această dată nu vor mai fi acceptate alte lucruri. Ceea ce a fost stabilit, rămâne stabilit. Din acest moment vom intra pe alte reguli, care nu au decât scopul de a ne da o unitate, de a ne întări ca grup care vrea să fie câştigător", a afirmat el.

Şansele ca atacantul Ianis Zicu să fie achiziţionat de Rapid sunt mici, Răzvan Lucescu precizând că acesta negociază cu unele cluburi din străinătate. În ceea ce îl priveşte pe Marius Constantin, trimis la echipa a doua a clubului pentru acte de indisciplină, noul antrenor a menţionat că se încearcă un transfer al lui la un alt club.

"Am avut o discuţie cu conducerea în ceea ce îl priveşte pe Marius Constantin, iar el va rămâne în perspectiva unui eventual transfer. După aceea vom decide dacă va continua sau nu la Rapid", a precizat tehnicianul rapidist.

Răzvan Lucescu a precizat că nu i-a fost simplu să renunţe la postul de selecţioner al echipei naţionale.

"Nu a fost o decizie simplă. Nu cred că oricine îşi permite să renunţe la echipa naţională. Dar din momentul în care am înţeles ceva, am luat această decizie", a spus Lucescu fără a oferi alte detalii.

Fostul selecţioner a precizat că meciurile cu Brazilia şi Paraguay din America de Sud reprezintă un mare câştig pentru jucătorii echipei naţionale.

"Nu aş vrea să comentez, să fac eu analize despre echipa naţională. Pentru că nu mi s-a părut corect nici mie ca oameni de fotbal să discute despre echipa naţională fără să aibă habar ce se întâmpla acolo, de problemele care erau acolo. Dar pentru foarte mulţi jucători din lot acest turneu este o experienţă uriaşă. Au avut parte de un joc cu Brazilia împotriva unor jucători ca Maicon, Robinho, Neymar sau Lucio. Şi nu te întâlneşti mereu cu astfel de meciuri. Joci o dată la 40 de ani contra Braziliei. Dacă lumea ar ştii să profite, jucătorii prezenţi acolo ar creşte în valoare cu cel puţin un campionat. Un meci contra Braziliei îţi dă forţă, entuziasm şi încredere, lucruri esenţiale pentru dezvoltarea ca fotbalist. Râpă, Papp, Gardoş, M. Alexe, Torje, Tănase, Latovlevici, care au câştigat enorm din acest meci. Este un câştig pentru toţi jucătorii, nu ştiu câţi vor confirma, dar dacă vor fi 5-6 dintre ei care vor juca meci de meci e un câştig imens. Atâta timp cât au fost jucători în lot de la campioană, de la locul doi, de la locul patru, cinci şi opt, cred că au fost reprezentanţii de valoare ai campionatului nostru. Dar din păcate valoarea campionatului nostru este destul de scăzută", a adăugat Lucescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici