- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (07.05.2009, 22:19)
- Leila Bolat
Răzvan Lucescu: Tatăl meu îşi încununează cariera jucând o finală de cupă europeană
Noul selecţioner al României, Răzvan Lucescu, a declarat, joi seară, la Sport.ro, că pentru tatăl său, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, calificarea în finala Cupei UEFA reprezintă o încununare a carierei.
"Tatăl meu îşi încununează cariera jucând o finală de cupă europeană. Mi-era teamă că o eventuală greşeală ar fi putut duce la un contraatac al lui Dinamo Kiev, cum s-a întâmplat la golul egalizator. Cei de la Kiev au greşit, s-au retras foatre mult, au încercat doar să închidă culoarele lui Şahtior. E marele merit al lui Şahtior că a avut răbdare, nu s-a repezit, a încercat să-i dezechilibreze şi până la urmă a reuşit să găsească drumul spre gol. În evoluţia celor două echipe s-a văzut că au fost momente în care au încercat să nu rişte, să nu greşească pentru ca nu cumva să primească gol şi să fie eliminaţi", a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu a precizat că nu poate fi făcută o comparaţie între emoţiile sale de la meciul dintre Rapid şi Şahtior, din 2005, şi cele pe care le-a avut urmărind partida dintre echipa din Doneţk şi Dinamo Kiev. "Nu pot fi comparate situaţia de atunci cu situaţia de acum. Atunci eram eu şi tatăl meu. A fost un sentiment ciudat pe care l-am trăit, un sentiment de ruşine pentru că m-am bucurat foarte mult la finalul jocului şi după aceea m-am uitat către el şi l-am văzut trist. Acum sunt foarte fericit, dar epuizat", a explicat tehnicianul echipei FC Braşov.
Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în finala Cupei UEFA, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia Dinamo Kiev, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Finala competiţiei va avea loc la 20 mai, la Istanbul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amiha2-1738867852.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9089770&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe