- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Răzvan Lucescu va urmări mai multe meciuri ale "stranierilor"
Selecţionerul Răzvan Lucescu va urmări, în perioada 13 iulie-25 iulie, meciurile echipelor de club la care evoluează mai mulţi "stranieri", printre cei vizaţi fiind Maximilian Nicu (Hertha Berlin) şi Daniel Niculae (AJ Auxerre), informează frf.ro.
Răzvan Lucescu va urmări mai multe meciuri ale "stranierilor" (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)
Astfel, la data de 13 iulie, Răzvan Lucescu va urmări partida Şahtior Doneţk - Benfica Lisabona, ce se va disputa la Geneva. În ziua următoare, la Budapesta, Lucescu va asista la meciul Ferencvaros Budapesta - Hertha Berlin, urmând ca la 25 iulie, la Saran, lângă Orleans, selecţionerul să asiste la partida AJ Auxerre - Le Mans. De asemenea, la 16 iulie, Lucescu va asista şi la partida Steaua - Ujpest Budapesta, contând pentru prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
La mijlocul lunii iulie, în perioada 18-22, Răzvan Lucescu se va deplasa în Italia, unde va asista la cantonamentele echipelor AC Fiorentina, la care evoluează Adrian Mutu şi Siena (Paul Codrea).
Antrenorul secund Bogdan Stelea va asista, la data de 12 iulie, la meciul Lokomotiv Moscova - Tom Tomsk, din campionatul Rusiei, pentru a-l urmări pe mijlocaş Răzvan Cociş.
Ştefan Iovan va urmări meciurile CFR Cluj - Slovan Liberec (15 iulie, la Abtenau) şi FC Argeş - Widzew Lodz/Vasas Budapesta (16 iulie, la Moenichkirchen), ce se vor disputa în Austria.
De asemenea, preparatorul fizic Diego Longo va urmări meciul FC Timişoara - FC Koln (16 iulie), urmând ca la 18 iulie, la Auronzo di Cadore, să asiste la partida Universitatea Craiova - Lazio Roma.
Pe de altă parte, reunirea echipei naţionale, în vederea partidei amicale cu Ungaria, de la Budapesta, va avea loc la data de 9 august, de la ora 17.30, selecţionerul Răzvan Lucescu urmând să susţină o conferinţă de presă, cu începere de la ora 17.00. Reunirea va fi urmată, la ora 18.00, de un antrenament deschis presei. FRF a anunţat că există posibilitatea ca o parte dintre jucătorii care evoluează în campionatul intern să vină direct la Budapesta.
Plecarea spre Ungaria este prevăzută pentru data de 10 august, ora 12.30, de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". Tot luni, la ora 19.30 va avea loc primul antrenament, deschis presei, în Ungaria.
La 11 august, începând cu ora 18.00, se va desfăşura conferinţa de presă a selecţionerului, după care, la ora 18.30, va începe antrenamentul oficial de pe stadionul "Ferenc Puşkaş".
Decolarea spre Bucureşti e programată în ziua următoare meciului, de la ora 10.30.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO