Răzvan Ochiroşii, foarte aproape de semnarea unui contract cu Alcorcon

Publicat: 20 05. 2015, 14:45
Actualizat: 12 04. 2020, 06:56

Potrivit sursei citate, Ochiroşii s-a despărţit deja de formaţia Guijuelo. „Deşi nu este încă oficial, aducerea fotbalistului este rezolvată”, notează jurnalul spaniol.

Răzvan Ochiroşii, în vârstă de 26 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru echipele Steaua, Gloria Buzău, Oţelul, Săgeata Năvodari, Fuenlabrada şi Guijuelo.

Cu Ochiroşii în componenţă, echipa Guijuelo a încheiat sezonul 2014/2015 pe locul cinci în Grupa I a celui de-al treilea eşalon spaniol.

Alcorcon se află, cu patru etape înainte de finalul sezonului, pe locul zece în clasamentul ligii secunde din Spania, cu 51 de puncte. Alcorcon are şanse de accedere în play-ff-ul de promovare în prima ligă, diferenţa faţă de ultima echipă aflată pe o poziţie de play-off, Real Zaragoza (locul 6), fiind de şase puncte.