Răzvan Raţ: Teoretic, Albania pare un adversar facil

Fundaşul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat, miercuri, la Piatra Neamţ, că reprezentativa Albaniei, pe care România o va întâlni în primul meci al preliminariilor Euro-2012, pare, teoretic, un adversar facil.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Răzvan Raţ: Teoretic, Albania pare un adversar facil

Răzvan Raţ: Teoretic, Albania pare un adversar facil (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Albania este o echipă imprevizibilă şi ambiţioasă. Poporul albanez este caracterizat prin ambiţie. Teoretic pare un adversar facil, dar asta nu înseamnă că vom intra pe teren şi deja am câştigat cu 3-0. Va fi foarte greu şi nu încerc să găsesc o scuză pentru un eventual eşec", a spus Raţ.

Internaţionalul român a afirmat că orice eşec pe teren propriu te poate scoate din lupta pentru calificare. "Din punct de vedere fizic sunt în regulă. Sper că nu vor mai fi probleme şi voi putea juca în ambele meciuri. Pauza mea nu a fost decât de 6-7 zile, apoi am trecut la antrenamente normale. Bineînţeles că ne dorim şase puncte în cele două meciuri, iar în această campanie orice eşec, mai ales acasă, te poate scoate din cărţile pentru calificare. Trebuie să facem totul pentru a câştiga fiecare meci şi pentru a aduna cât mai multe puncte. Indiferent despre ce se spune despre şansele de calificare, ale noastre, ale Franţei sau ale altei echipe, important este ceea ce se întâmplă pe teren. Cu siguranţă va conta şi absenţa lui Chivu, pentru că el până la urmă este cel mai important om al nostru şi trebuie să ne descurcăm şi fără el", a precizat Raţ.

Partida România - Albania va avea loc vineri de la ora 21.00, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ, iar meciul Belarus - România este programat în data de 7 septembrie, de la ora 20.30, la Minsk, ambele în preliminariile Campionatului European din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici