RCJ Farul a achiziţionat în această iarnă 12 jucători
Echipa de rugby RCJ Farul a achiziţionat în această iarnă 12 jucători, ultimii sportivi care au ajuns la formaţia constănţeană fiind namibianul Van Wyk McGrath, Victor Leon şi Romică Boar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Internaţional namibian, Van Wyk are 24 de ani, evoluează pe postul de aripă şi a participat la toate partidele naţionalei sale de la IRB Nations Cup în 2010, competiţie disputată la Bucureşti. A debutat în naţională pe 14 iunie 2009, într-o partidă cu Coasta de Fildeş, iar ultimul meci l-a susţinut pe 20 noiembrie 2010, într-un joc cu Portugalia. În cariera sa a mai jucat în campionatul Namibiei şi Africii de Sud.
Victor Leon (Republica Moldova) şi Romică Boar (U. Cluj) evoluează ca pilieri şi au 22, respectiv 31 ani. Aceştia din urmă s-au pregătit deja cu Farul în cantonamentul montan şi vor semna în aceste zile contractele cu RCJ Farul.
"McGrath a semnat un contract pe două sezoane, însă după primul an înţelegerea va fi reanalizată. Leon şi Boar vor fi jucătorii noştri în următorii doi ani. Cu aceşti jucători cred că am încheiat campania de achiziţii. Ne-am cam acoperit pe fiecare post şi în mare cam acesta va fi lotul cu care vom aborda noul sezon", a declarat directorul sportiv Aurelian Arghir.
RCJ Farul i-a mai transferat în această iarnă pe Derek Carpenter (centru, 22 ani - Noua Zeelandă), Cristian Munteanu (linia a 2-a, 21 ani), Mihăiţă Zainea (mijlocaş la grămadă, 22 ani),
Bogdan Petreanu (flancher, 22 ani), Cristian Ionescu (taloneur, 22 ani), Ilie Andrei (centru, 21 ani), Alexandru Vîlcu (23 ani), dar şi pe Cornel Cornei (taloneur, 21 ani), de la o formaţie din Spania şi Valentin Ivan (22 ani, mijlocaş la grămadă) de la Dinamo. Printre jucătorii străini din lot, la RCJ Farul mai evoluează un alt internaţional namibian, Eugene Jantjies, doi internaţionali georgieni, Otar Turashvili şi Lasha Tavarkiladze, dar şi un samoan, Alvin Tavana.
Obiectivul echipei în acest sezon este câştigarea celui de-al şaptelea titlu naţional.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/alaurav-1738857395.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9222875&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:54
Lasconi nu renunţă: Voi candida chiar dacă Nicuşor Dan nu se retrage
-
astăzi, 19:07
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri