Prima pagină » Sport » Şedinţa Comitetului Executiv nu a mai avut loc pentru că a fost nestatutară

Şedinţa Comitetului Executiv nu a mai avut loc pentru că a fost nestatutară

Comitetul Executiv al FRF de joi nu a mai avut loc, fiind considerat nestatutar deoarece membrilor nu le-au fost înmânate documentele necesare luării deciziilor în subiectele de pe ordinea de zi cu minimum 72 de ore înaintea şedinţei.
Şedinţa Comitetului Executiv nu a mai avut loc pentru că a fost nestatutară

Şedinţa a fost amânată cu o săptămână, până în 24 aprilie, pentru ca membrii Comitetului Executiv să poată analiza subiectele de pe ordinea de zi.

Totuşi, membrii prezenţi la Casa Fotbalului au discutat aproximativ patru ore pe marginea subiectelor de pe ordinea de zi, fără a lua însă vreo decizie.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat mai multe documente ce nu fuseseră transmise membrilor, inclusiv noua organigramă a FRF.

La întrunirea de la Casa Fotbalului a fost prezentat şi directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, pentru a prezenta un punct de vedere al grupării oltene privind validitatea unei eventuale promovări în Liga I.