Reacţii cu privire la scandalul din lumea fotbalului
Victor Becali: Nu mă interesează ce face DNA, dacă nu ai dosar penal nu te bagă nimeni în seamă
"Nu mă interesează ce face DNA. Eu ştiam că se va ajunge aici, nu aveam nicio îndoială. Nu îmi fac însă nicio problemă pentru că ştiu că nu am nicio vină. Bazaconiile pe care le au ei în rechizitoriu vor fi demontate până la cel mai mic punct. Cluburile alea despre care spun ei că au suferit daune nu ar fi trebuit să depună nişte plângeri? Eu dacă îţi iau dumitale banii din buzunar, nu faci plângere împotriva mea? Dar ei nu au legătură cu meseria asta. Dar nu e nicio problemă, asta este Procuratura din România. Există însă instanţe unde putem să ne apărăm şi noi. Nu va fi nicio problemă, pentru că în România, dacă nu ai dosar penal nu te bagă nimeni în seamă", a declarat Victor Becali.
Pădureanu: Mă bucur că am fost trimis în instanţă, unde voi demonstra că sunt nevinovat
Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul transferurilor de fotbalişti, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că va avea posibilitatea să-şi demonstreze nevinovăţia în instanţă.
"Comentariul meu este foarte scurt: Mă bucur că am fost trimis în instanţă şi s-au terminat odată aceste tergiversări. Mă consider nevinovat şi am să demontez în faţa instanţei toată această învinuire care mi s-a adus. Mai multe nu vreau să comentez, pentru că nu vreau să fac justiţie prin presă. Eu mă consider nevinovat şi pot demonstra asta şi faptic, şi prin actele care se găsesc la dosar", a spus Pădureanu.
Gica Popescu: Ştiam demult că se va întâmpla aşa, acţiunea DNA e o "mascaradă"
"Păi dumneavoastră vă aşteptaţi să procedeze altfel? Eu ştiam de mult că se va întâmpla asta. Ne-au trimis pe toţi, nu? Cum să mă aştept la altceva, la mascarada care a fost? Nu am ce să comentez mai mult, pentru că ştiam că se va întâmpla aşa, ştiam de mult timp", a afirmat Gică Popescu.