Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi
Gruparea Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi, jumătate din sumă de la casa de economii Caja Madrid, fondurile urmând să fie folosite pentru achiziţionarea unor jucători precum Kaka şi Cristiano Ronaldo.
Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi
"Creditul oferit de Caja Madrid este de 76,5 milioane de euro, jumătate din total", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Caja Madrid, confirmând parţial informaţiile apărute în publicaţia El Mundo.
Potrivit cotidianului, Real Madrid a obţinut două împrumuturi, unul de la Caja Madrid şi unul de la banca Santander, pentru a finanţa achiziţiile de jucători. Caja Madrid nu a confirmat, însă, destinaţia fondurilor oferite grupării spaniole de fotbal. De cealaltă parte, oficialii băncii Santander şi cei ai clubului Real Madrid nu au dorit să comenteze aceste informaţii.
Potrivit El Mundo, întreg Consiliul de Administraţie al Caja Madrid, inclusiv reprezentanţii sindicatelor şi ai partidelor politice de stânga, au aprobat împrumutul, deşi sumele astronomice plătite pentru Kaka şi Cristiano Ronaldo, în plină criză financiară, au suscitat critici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Cele două bănci au considerat operţiunile fără risc, acestea fiind garantate de cele 600 milioane de euro pe care Real Madrid le va primi de la societatea audiovizuală Mediapro pentru drepturile de televizare. Caja Madrid a menţionat că împrumutul oferit a avut "o dublă garanţie", fără a face alte precizări.
După preluarea preşedinţiei de către Florentino Perez, Real Madrid i-a achiziţionat pe portughezul Cristiano Ronaldo, pentru un record istoric de 93 milioane de euro, şi pe brazilianul Kaka, pentru 65 de milioane de euro. Clubul a estimat că aceste achiziţii vor dubla încasările grupării şi vor fi repede amortizate.
Perez citează adesea exemplul francezului Zinedine Zidane: "Am plătit 73 de milioane de euro pentru Zidane (în 2001, atunci un record absolut) şi a fost cea mai bună achiziţie pe care am făcut-o vreodată, deoarece veniturile clubului s-au multiplicat imediat cu patru".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump