Real Madrid nu-i va prelungi contractul fundaşului Pepe (As)

Cotidianul spaniol As notează, în ediţia on-line de vineri, că Real Madrid nu-i va prelungi contractul fundaşului portughez Pepe, din cauza pretenţiilor financiare prea mari ale acestuia.

Urmărește
2 afișări

"Mourinho a obosit să repete că «Real Madrid are nevoie de Pepe şi Pepe are nevoie de Real Madrid». Se pare că declaraţiile lui Mourinho au rămas fără ecou. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Real Madrid nu-i va reînnoi contractul lui Pepe. Clubul nu acceptă exigenţele sale salariale şi asta înseamnă că va pleca de la gruparea spaniolă în 2012, cu condiţia să nu apară în vară o ofertă bună şi clubul să decidă să-l vândă", scrie As.

Sursa citată menţionează că, după un an de negocieri, discuţiile privind prelungirea contractului lui Pepe au ajuns "într-un punct mort", niciuna dintre părţi nefiind dispusă să facă un compromis. Cei de la Real Madrid i-au oferit jucătorului, care are unul dintre cele mai mici salarii din lot (1,8 milioane de euro pe sezon), un salariu de 3,5 milioane de euro. Faţă de această ofertă, jucătorul a venit cu prima contraofertă, solicitând un salariu de 5 milioane de euro, care a fost rapid respinsă de madrileni. În urmă cu câteva săptămâni, agentul fotbalistului, Jorge Mendes, i-a anunţat pe cei de la Real Madrid că jucătorul s-ar mulţumi şi cu 4 milioane de euro pe sezon, însă şi de această dată a fost refuzat.

La începutul acestei luni, Jose Mourinho a declarat într-o conferinţă de presă că Real Madrid are nevoie de un jucător precum Pepe. "Avem mare nevoie de Pepe. Mai are un an de contract, nu este problema mea, este o problema între el şi conducere. Trebuie însă să recunosc faptul ca echipa cu Pepe în teren joacă mult mai sus, echipa cu Pepe ţn teren preseaza adversarul mai bine, lasă mai puţine spaţ şi are mai multe ocazii de gol", a declarat tehnicianul portughez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici