Real Madrid nu intenţionează să achiziţioneze jucători în această iarnă

Publicat: 12 09. 2008, 13:22
Actualizat: 06 11. 2012, 21:15

"Intenţia noastră, dacă totul va merge bine, este să nu facem achiziţii în ianuarie. Trebuie să menţinem echipa actuală, să le dăm încredere jucătorilor şi să obţinem ce este mai bun din fiecare. Avem în lot 24 de jucători şi în Spania unele echipe au 21 sau 22 de fotbalişti. Nu intenţionăm să aducem alt jucător în ianuarie, dar în fotbal nu se ştie niciodată ce se va întâmpla", a declarat Mijatovici pentru Real Madrid TV.

Real Madrid a transferat un singur jucător din afara Spaniei în această vară, pe Rafael van der Vaart de la SV Hamburg. Clubul madrilen l-a lăsat să plece la Manchester City pe brazilianul Robinho, fără să îi găsească un înlocuitor.

Prioritatea grupării spaniole era Cristiano Ronaldo, de la Manchester United, dar acesta a preferat să rămână în Anglia.