Înfrângerea catalanilor e o nouă lovitură pentru Barca şi managerul Xavi Hernandez, după ce aceştia sunt în pragul eliminării din Liga Campionilor în urma remizei cu Inter Milano de la mijlocul săptămânii.
Real se află acum în fruntea clasamentului cu 25 de puncte, cu trei în faţa Barcei.
Barca nu a avut replică la ritmul metronomic al lui Vinicius şi la pasele precise ale lui Toni Kroos pentru Real, ambii fiind artizanii mai multor ocazii, inclusiv a primelor două goluri.
Cei doi au combinat la deschiderea scorului de către Benzema, atacantul francez finalizând în poarta goală, după ce portarul Marc-Andre ter Stegen a respins în minutul 12 şutul de la mică distanţă a lui Vinicius.
Cu zece minute înainte de pauză, Vinicius a profitat de o greşeală a fundaşului Eric Garcia pentru a-l pune în valoare pe Valverde care, nemarcat la marginea careului, a trimis pe lângă portar.
În afară de două şuturi ale lui Frenkie de Jong şi Raphinha, Real nu a fost aproape deloc ameninţată de adversarii săi, până în ultimele minute, când înlocuitorul Ferran Torres a redus din diferenţă cu un şut din apropiere, în poarta goală, după o deviere a lui Robert Lewandowski.
Rodrygo, intrat cu 5 minute înainte de final, a asigurat cele 3 puncte, transformând un penalty în minutele suplimentare de joc, după ce tot el a fost faultat în interiorul suprafeţei de pedeapsă de Garcia.
„Suntem încântaţi nu doar pentru victorie, ci şi pentru modul în care am jucat, a fost o după-amiază extraordinară pe un stadion plin, cu fanii noştri creând o atmosferă fantastică”, a declarat Modric pentru DAZN.
„Ştiam că va veni un moment al meciului în care va trebui să suferim, pentru că ei manevrează bine mingea şi atunci trebuie să ne apărăm puternic şi să suferim şi am făcut-o. Am reuşit.
Apoi am fost foarte puternici în faţă şi suntem foarte mulţumiţi de meci. Am făcut un meci mare astăzi”.