Recomandările MAE pentru cei care călătoresc în China la JO

MAE recomandă cetăţenilor care se vor deplasa în China în perioada Jocurilor Olimpice să îşi facă asigurări de sănătate cu acoperire totală, să evite provincia Sichuan, afectată de cutremurul din mai, şi semnalează că, în această ţară, pentru trafic sau consum de droguri, pedeapsa poate fi capitală.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Recomandările MAE pentru cei care călătoresc în China la JO

Recomandările MAE pentru cei care călătoresc în China la JO

MAE informează, într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că viza turistică se poate obţine de la Secţia Consulară a Ambasadei R.P.Chineze din Bucureşti, fiind necesare paşaportul şi copia acestuia, formularul pentru viză, o fotografie de tip paşaport, biletul de avion dus-întors şi copia acestuia, o invitaţie emisă de o agenţie de turism din China şi o copie de voucher sau dovadă de depozit bancar.

Ministerul menţionează că paşaportul trebuie să fie valabil cel puţin şase luni de la data intrării în China şi să conţină cel puţin două pagini libere destinate aplicării vizelor. De asemenea, formularul pentru viză trebuie completat şi semnat. Părinţii pot semna pentru copilul minor şi trebuie să menţioneze în mod explicit relaţia avută cu minorul, precizează MAE, adăugând că se plăteşte taxă şi pentru copii.

Funcţionarii consulari pot solicita documente suplimentare şi au dreptul să refuze solicitarea vizei fără explicaţie, precizează MAE, menţionând că durează cel puţin cinci zile lucrătoare de la momentul depunerii dosarului complet pentru obţinerea vizei turistice şi până la eliberarea acesteia.

Conform anunţului MAE, termenul de valabilitate a vizei turistice este de trei luni, iar durata şederii este de o lună, iar în situaţia în care se doreşte obţinerea vizei în regim de urgenţă, trebuie precizat funcţionarilor consulari acest lucru la depunerea cererii pentru viză.

MAE recomandă evitarea deplasării în scopuri turistice în provincia Sichuan, afectată de puternicul cutremur din 12 mai 2008.

Ministerul avertizează asupra faptului că "în cazul delictelor privind deţinerea, traficul sau consumul de droguri, în unele cazuri pedeapsa poate fi cea capitală".

De asemenea, MAE semnalează că în intervalul mai – noiembrie coasta sud - estică a Chinei este afectată de taifunuri tropicale.

"Există focare sporadice de gripă aviară, mai ales în zonele rurale, din cauza contactului cu păsările bolnave. Preventiv, se recomandă evitarea vizitării pieţelor de păsări vii, a fermelor de păsări sau a locurilor în care se poate veni în contact cu păsări domestice sau sălbatice. De asemenea, turiştii trebuie să se asigure că ouăle pe care le consumă sunt bine gătite. Menţionăm faptul că un virus intestinal, care poate afecta mâinile, picioarele şi gura a fost semnalat în Republica Populară Chineză, în special în Provincia Anhui, dar şi în Beijing, Hong Kong, Provincia Hubei din centrul Chinei şi Provincia Zhejiang, fiind raportate numeroase cazuri de îmbolnăvire, începând cu luna aprilie 2008", notează MAE.

Ministerul precizează că modalităţile de prevenire pentru astfel de cazuri sunt măsurile clasice de igienă alimentară şi personală (spălarea repetată a mâinilor).

MAE recomandă "cu insistenţă" obţinerea unei asigurări de sănătate cu acoperire totală pentru perioada deplasării în China.

Ediţia 2008 a Jocurilor Olimpice va avea loc la Beijing în perioada 8 - 24 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici