Rednic: Alţii fac spectacol şi nu câştigă, noi învingem

Publicat: 26 10. 2008, 01:10
Actualizat: 06 11. 2012, 09:06

"Apreciez efortul jucătorilor, formăm o echipă foarte bună. În repriza a doua diferenţa a făcut-o pregătirea fizică, ne-am creat ocazii şi am obţinut trei puncte foarte, foarte importante. Aveam nevoie de victorie în vederea meciului cu Steaua. Oţelul este o echipă agresivă care joacă fotbal şi de aceea consider că am obţinut o victorie mare. Nu prea am avut suporteri la meciul de astăzi, îi înţeleg că sunt nemulţumiţi ţinând cont de jocul nostru, dar rezultate sunt şi ei trebuie să susţină echipa. Nici nu începuse bine jocul şi ei deja îi înjurau pe jucători, nu putem juca în asemenea condiţii. Pentru moment atâta putem, important sunt punctele. Alţi fac spectatol şi nu câştigă, noi învingem", a precizat Rednic.

Antrenorul liderului Ligii I a ţinut să remarce jocul bun făcut de Miranda în partida de sâmbătă, jucător care a profitat de accidentare lui Bratu şi a intrat în primul 11 al echipei Dinamo. "Miranda a jucat foarte bine s-a pregătit bine la echipa a doua. Este un adevărat profesionist. A profitat de şansa acordată", a precizat Rednic.

Tehnicianul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare a făcut referiri şi la partida din etapa viitoare, derbiul de pe teren propriu contra echipei Steaua Bucureşti, care va fi primul meci pentru Dorinel Munteanu pe banca tehnică a oaspeţilor: "Meciul cu Steaua este special şi sunt singur că fanii noştrii vor umple stadionul. Sosirea lui Dorinel la Steaua poate crea din partea jucătorilor o reacţie pozitivită, dar este clar că nu are prea mult timp la dispoziţie să pregătească echipă. Dar la asemenea meciuri cred că o formaţie nici nu are nevoie de antrenor".

La final, Rednic a comentat cu umor venirea vicepreşedintelui Vasile Turcu la vestiarul echipei sale, în pauza meciului de sâmbătă. "Turcu a venit să ne spună că am avut un penalti în prima repriză, dar am crezut că vine să ne mărească prima. Cum a venit aşa a şi plecat", a completat Rednic

Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat, sâmbătă, scor 1-0 (0-0), partida susţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.