Rednic: Când îmi voi da seama că lucrurile nu merg bine din cauza mea voi demisiona

Publicat: 06 10. 2012, 20:42
Actualizat: 30 03. 2020, 16:18

„A fost o victoie meritată, băieţii au dat dovadă de caracter şi au înţeles tot ce am vorbit la pauză. Am avut ghinion că am fost conduşi cu un autogol. Am dominat clar în repriza a doua, am avut multe ocazii. Dacă eşti suporter adevărat trebuie să încurajezi echipa chiar dacă ai ceva cu antrenorul. Au strigat demisia de cum au venit la stadion. Atunci când îmi voi da seama că lucrurile nu merg bine din cauza mea îmi voi da demisia. 16 puncte sunt puţine, dar să nu uităm că am pierdut trei meciuri în prelungiri. Din 1995 nu s-a mai făcut nicio performanţă la Ploieşti”, a spus Rednic.

De cealaltă parte, Cătălin Anghel s-a declarat supărat după înfrângerea înregistrată în condiţiile în care echipa sa a condus: „Este supărare mare, am făcut o primă repriză bună, a doua a fost inexplicabilă, am comis greşeli copilăreşti şi am renunţat la joc mulţumindu-ne doar să ne apărăm. Este un moment delicat, dar tot timpul ai ocazia să-ţi îmbunătăţeşti jocul. Dacă luăm puncte la CFR putem spune că va fi o pauză binevenită”.

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Viitorul Constanţa, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, revenind după ce până în minutul 74 a fost condusă.

Golurile au fost marcate de Galamaz ’12 (autogol) pentru Viitorul, respectiv Hamza ’74 şi Morar ’87 pentru Petrolul.

La partidă a asistat şi o galerie a Petrolului formată din aproximativ 50 de fani. Aceştia au strigat, după autogolul lui Galamaz: „Demisia!” şi „Jucaţi fotbal”, continuând cu scandările tot meciul. La finalul jocului, Mircea Rednic a gesticulat către fani.