Rednic: Se vor schimba multe la Dinamo
"La 2-0 nu sunt foarte multe de spus. Cei de la FC Braşov au fost mult mai inteligenţi ca noi, s-au adaptat mult mai bine la starea terenului, dar chiar şi aşa eu mă aşteptam la mult mai mult de la echipa mea. Se pare că nu am trecut peste momentul Urziceni şi este doar vina mea. Se vor schimba multe la Dinamo. Jucătorii vor trebui să înţeleagă că nu aşa se face performanţă. Se pare că nu au înţeles bine mesajul transmis de conducere în ceea ce priveşte venirile şi plecările", a spus Rednic.
Mircea Rednic a precizat că formaţia sa nu merita victoria, ţinând cont de modul în care s-a desfăşurat partida. "Astăzi nu meritam victoria, după cum s-a jucat. Parcă noi am jucat cu o minge medicinală şi ei cu una normală. Nu e o situaţie de criză, dar e păcat că s-a muncit atât de mult şi ne înecăm acum, când mai sunt două etape. Dacă Unirea va ajunge campioană de toamnă e numai vina noastră. Eu am pregătit altfel acest joc, dar nimeni nu se aştepta la ninsoarea care a fost aici. Îl felicit pe Răzvan pentru cum a jucat echipa lui astăzi", a menţionat antrenorul.
Formaţia FC Braşov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0) echipa Dinamo Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I şi a obţinut prima victorie după o pauză de opt runde.