"Ideea e că acum echipa are nevoie de încurajări, mai ales că băieţii ăştia chiar merită să fie susţinuţi. Am ajuns să-i cunosc bine, trec printr-o perioadă mai grea şi au nevoie mai întâi de căldura suporterilor, apoi de rezultatele care le vor da moralul necesar să-şi revină în totalitate. Eu am încredere în ei şi în faptul că ghinioanele nu vor dura la nesfârşit. Îi rog pe suporteri să uite de mine, să mă înjure după meci dacă e cazul, dar să nu afecteze evoluţiile băieţilor care, fiţi siguri, nu pot rămâne imuni la înjurături şi cereri de demisie. E o tensiune de care chiar n-avem nevoie acum şi pentru care Rapidul, în sine, ar suferi, nu numai Copos, Rednic, Popescu sau Ionescu", a afirmat Rednic.
Totuşi, tehnicianul giuleştean rămâne la părerea că suporterii care îl înjură şi îi cer demisia nu au dreptate. "Eu cred că oamenii care mă înjură pe mine n-au dreptate, dar, asta e, fiecare cu opinia sa şi le-o respect, deşi nu o aprob. Am mai spus-o de nu ştiu câte ori că declaraţia pe care mi-o impută n-a avut legătură cu clubul şi cu suporterii, am acceptat să-mi şi cer scuze, mai mult nu pot să fac. Mă deranjează doar faptul că s-a şters cu buretele tot ce am făcut pentru Rapid, e total incorect faţă de mine. Nu ştiu dacă toţi cei care mă contestă sunt atât de morali încât să poată judeca pe altcineva sau dacă ei au făcut măcar pe sfert cât am realizat eu pentru Rapid", a explicat Mircea Rednic.
Echipa Rapid va întâlni, duminică, de la ora 15.30, în deplasare, formaţia Universitatea Craiova, într-o partidă din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I.