Reghecampf: De când am semnat, am declarat că voi pleca dacă nu iau titlul

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, duminică, în cantonamentul Stelei din Austria, că încă de când a semnat cu gruparea din Bulevardul Ghencea a afirmat că va pleca dacă nu reuşeşte câştigarea titlului, obiectiv pe care îl consideră accesibil.

Urmărește
129 afișări
Imaginea articolului Reghecampf: De când am semnat, am declarat că voi pleca dacă nu iau titlul

Reghecampf: De când am semnat, am declarat că voi pleca dacă nu iau titlul (Imagine: Emil Badea/Mediafax Foto)

"Am încheiat cantonamentul cu un meci foarte bun împotriva celor de la Basel şi nu am avut parte de lucruri negative. Mai sunt lucruri de antrenat, dar avem timp până în momentul în care va începe campionatul. Faptul că au marcat patru atacanţi este important pentru moralul lor. Pentru mine ar fi important să marcheze şi mijlocaşii, şi fundaşii. Cred că am avut două meciuri bune de pregatire, în care am realizat ce ne-am propus. M-au impresionat toţi jucătorii, fiindcă au încercat să se antreneze foarte bine. În mare, sunt mulţumit de toţi. Eu am avut o discuţie cu patronul şi mi-a spus că nu o să mai plece jucatori. În fotbal, însă, nu se ştie ce se întâmplă, aşa ca prefer să nu discut acest subiect. În rest, eu sunt mulţumit de jucătorii din lot. Încă din momentul în care am semnat cu Steaua, am declarat ca voi pleca dacă nu reuşesc să iau campionatul. Acest obiectiv mi se pare accesibil, fiindcă avem o echipa foarte puternică", a declarat Reghecampf.

Tehnicianul a mai spus că nu trebuie să le spună jucătorilor ce înseamnă Steaua. "Ei ştiu foarte bine unde au venit şi ce reprezintă această echipă pentru noi. Am avut mult de muncă la partea de pregătire fizica, fiindcă i-am făcut pe jucători să înţeleagă de ce am început direct cu sprinturi şi alergări, lucruri care nu se fac, în mod normal, în fotbalul românesc la începutul pregătirilor. Ei au înţeles foarte bine şi se simt bine şi, în mare, am realizat ceea ce ne-am propus. În momentul în care o echipă poate să alerge şi să joace fotbal în acelaşi timp, normal ca oamenii de pe lângă echipă văd munca noastră. Probabil că acest lucru a lipsit în trecut la Steaua. Oamenii erau nemulţumiţi, suporterii la fel, dar trebuie să renasca acest spirit şi jucătorii să înţeleagă la ce club sunt", a adăugat Laurenţiu Reghecampf.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici