- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (11.10.2012, 16:12)
- Marius Ţone ,
Reghecampf: Faptul că noi câştigăm pe final de meci nu are nicio legătură cu dopingul
Antrenorul formaţiei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că dopajul nu are nicio legătură cu faptul că echipa sa reuşeşte să câştige meciuri prin goluri înscrise la finalul celor 90 de minute de joc.
Urmărește
171 afișări
Reghecampf: Faptul că noi câştigăm pe final de meci nu are nicio legătură cu dopingul (Imagine: AFP / MediafaxFoto)
"Referitor la testul antidoping care a avut loc ieri, la noi la stadion, vreau să menţionez că Laurenţiu Reghecampf, Mihai Stoica sau Gigi Becali nu se ocupă de medicamentaţia jucătorilor. Noi nu obligăm jucătorii să ia medicamente, pe mine nu mă interesează şi aceste lucruri nu ţin de mine. Singurul om care se ocupă de medicamentaţie este medicul nostru, Radu Paligora. Îmi pare rău că oamenii, că românii nu pot să admită că se poate face performanţă şi fără a trişa sau a fura. Singurul lucru pe care îl facem la Steaua este să muncim, iar asta, din păcate, nu poate fi recunoscut de foarte mulţi specialişti. Faptul că noi câştigăm pe final de meci nu are nicio legătură cu dopingul", a spus tehnicianul.
Reghecampf a explicat că nu este o premieră faptul că jucătorilor selectaţi pentru testul antidoping li s-au luat şi probe de sânge. "Nu s-au luat în premieră probe de sânge. Dânşii (n.r. - oficialii ANAD) vin la stadion şi iau aceste probe, e normal. Ei pot veni şi acasă pentru aceste controale. Noi, la Chiajna, am dat şi probe de sânge. Nu e ceva în premieră. Pe mine nu mă deranjează acest control, chiar mă bucură acest lucru. Sunt controale normale, Steaua are în fiecare an parte de asemenea controale. Acest control l-am avut şi la Chiajna, după meciul cu FC Vaslui şi probabil a fost cerut de domnul Porumboiu. Au fost atunci 10 jucători care au stat până la 3 noaptea să dea aceste probe", a menţionat Laurenţiu Reghecampf.
El a adăugat că Steaua evoluează bine pentru că are "jucători de valoare care sunt antrenaţi foarte bine". "Singurul lucru pe care îl iau băieţii sunt acele băuturi, se văd acele sticle pe teren la meciuri, pe care le cumpărăm prin intermediul doctorului şi al unor firme specializate în domeniu. Mi se pare aiurea să discutăm de ce îşi revine Steaua şi de ce joacă aşa de bine. Steaua joacă bine pentru că aici sunt jucători de valoare care sunt antrenaţi foarte bine, nu din alte motive", a precizat antrenorul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Opt jucători ai echipei Steaua, Raul Rusescu, Andrei Prepeliţă, Stefan Nikolic, Novak Martinovic, Paul Pîrvulescu, Tiberiu Bălan, Răzvan Stanca şi Lucian Filip au fost testaţi, miercuri, de reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidoping (ANAD), fiindu-le prelevate şi probe de sânge.
Pe de altă parte, Reghecampf s-a arătat deranjat de declaraţiile lui Ilie Stan şi Cornel Ţălnar, conform cărora evoluţiile bune ale echipei Steaua de acum se datorează pregătirii montane din iarna precedentă. "Nu mi se pare normal ca un antrenor al altei echipe, cum este Ilie Stan, care mi-a fost şi coleg, să spună ce a spus. De asemenea, nu e normal ca un fost mare jucător, actualmente antrenor, Ţălnar, să iasă să spună asemenea bazaconii. O echipă nu poate să aibă continuitate dacă nu se lucrează în continuare. Eu nu mă asociez cu ceea ce a făcut Ilie Stan. Nu sunt de acord cu aceste pregătiri de iarnă la munte. Asta pentru că fotbalul modern înseamnă viteză şi forţă. Şi nu ai cum să ai viteză şi forţă dacă tu antrenezi alergarea de anduranţă. Nu înseamnă că e greşit ce fac alţi antrenori. Dar nu pot să fiu de acord cu anumite declaraţii cum că «este meritul lui Ilie Stan» sau că «se vede pregătirea din iarnă de la munte». Noi la Steaua acum lucrăm cu totul altceva", a explicat Reghecampf.
Mijlocaşul Cristian Tănase, care nu a putut face parte din lotul selecţionatei României din cauza unei accidentări, se va reface până la partida echipei Steaua cu Pandurii Târgu Jiu din 21 octombrie, susţine tehnicianul. "Tănase este la doctor. Într-adevăr, are o mică întindere, dar nu este o ruptură. Sper să intre săptămâna viitoare la antrenament normal. E un jucător foarte important, cred că îl putem recupera până la meciul cu Pandurii Târgu Jiu", a afirmat antrenorul stelist.
Referitor la acuzaţiile formulate în Gazeta Sporturilor de doi jucători şi de un oficial, potrivit cărora actualul antrenor al Stelei a aranjat anumite meciuri pe vremea când activa la CS Buftea pentru a câştiga la pariuri, Reghecampf a menţionat că aceste atacuri la adresa sa apar deoarece foarte mulţi sunt deranjaţi de performanţele echipei Steaua. "Într-o echipă sunt mulţi jucători care nu joacă şi probabil sunt supăraţi că nu joacă. De aceea cred că oricine poată să îl învinuiască pe antrenor de un lucru urât. Eu nu am nicio treabă cu pariurile. Nu m-au interesat niciodată, pe mine m-a interesat doar meseria. Se pot întreba jucătorii de la toate echipele pe unde am fost dacă Reghecampf i-a obligat vreodată să facă ceva de genul acesta. Probabil că îi deranjează pe foarte mulţi faptul că sunt un antrenor tânăr şi că suntem pe primul loc atât în Liga I, cât şi în Liga Europa", a precizat Reghecampf.
Citeşte şi:
Opt jucători stelişti au fost testaţi de ANAD. Fotbaliştilor le-au fost prelevate şi probe de sânge
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe