„Eu sunt angajat antrenor la Steaua, am nişte atribuţiuni, fac antrenamentele, strategia echipei… Noi suntem angajaţii unui patron şi el stabileşte atribuţiunile. Ceea ce am eu de făcut nu interferează cu ce are Meme, cu ce are Argăseală sau cine mai face parte din clubul ăsta. Nu mă interesează ce responsabilităţi are. Eu ştiu sigur ce responsabilităţi am eu, răspund de echipă, de vestiar şi încerc să mi le îndeplinesc pentru că ăsta e rolul antrenorului„, a explicat Cârţu.
El a menţionat că nu-l deranjează dacă, la meciuri, va sta pe banca tehnică şi Mihai Stoica. „Poate să stea pe bancă. Pot să stea pe bancă câţi vor. Nu înţeleg ce se poate întâmpla dacă stă Meme pe bancă sau Gigi… Cine are voie de la club şi nu trece de numărul cu care îţi dă voie regulamentul, care e problema?”, s-a întrebat tehnicianul.
Sorin Cârţu nu a dorit să intervină în disputa dintre actualul manager general al clubului, Mihai Stoica, şi fostul antrenor stelist Victor Piţurcă. „Nu sunt de acord cu războiul ăsta sau disputa asta între Meme şi Piţi. Este disputa lor, nu ştiu dacă se bagă cineva între ei. Sunt două stânci tari. Piţurcă, din punct meu de vedere, reprezintă la Steaua un monument şi ca fost jucător, şi ca antrenor. La fel şi Meme, apariţia lui, calitatea lui de manager. Are şi el rezultatele lui”, a mai spus Cârţu.
Luni, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat că va pleca de la gruparea din Bulevardul Ghencea dacă patronul Gigi Becali îl va numi antrenor al echipei pe Sorin Cârţu, lucru pe care finanţatorul l-a făcut marţi. Mihai Stoica a anunţat însă, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va rămâne în funcţia de manager general al FC Steaua, el afirmând că şi-a rezolvat problemele cu noul tehnician Sorin Cârţu.