- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (22.11.2022, 20:52)
- Rafael Hekman
CM 2022 Remiză albă între Danemarca şi Tunisia, în primul meci al Grupei D de la mondialul din Qatar
Danemarca şi Tunisia au deschis cu o remiză albă jocurile Grupei D la Cupa Mondială de la Qatar. Ambele echipe au marcat câte un gol anulat din motiv de offside. Danemarca a dominat statistic, la posesie şi şuturi pe poartă, având şi o bară în repriza secundă.

Hepta
Tunisienii au marcat prima dată, în minutul 23, după ce avuseserră deja două ocazii în primele 10 minute. Reuşita lui Jebali a fost însă anulată pe motiv de offside.
Danezii au revenit în joc, dar tot tunisienii au ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, prin acelaşi Jebali, care l-a lobat pe Schmeichel, însă mingea nu a prins cadrul porţii, atinsă uşor şi de portarul danez.
Debutul reprizei secunde s-a jucat în preajma ambelor careuri, danezii marcând la rândul lor un gol, în minutul 55, anulat deasemenea din cauza unui offside.
Europenii s-au mutat apoi în jumătatea africanilor şi au ratat două ocazii mari, în doar 2 minute, prin Eriksen, al cărui şut a fost respins de portar, şi Cornelius, care a trimis cu capul în bară (min 69).
După ce centralul a dictat 5 minute suplimentare de joc, Jesper Lindstrom a şutat din marginea careului, cu boltă, dar portarul tunisian a respins in extremis.
Emoţiile au crescut în rândul suporterilor tunisieni, care au dominat numeric tribunele arenei Education City Stadium, atunci când arbitrii VAR au solicitat centralului verificarea unui potenţial henţ în careu al unui fundaş tunisian, cu puţin timp înainte de expirarea timpului regulamentar de joc.
Mexicanul Ramos a decis că nu e cazul unui penalty, iar africanii au reuşit să reziste asaltului danez, meciul încheindu-se cu o remiză albă.
În Grupa D se mai joacă marţi meciul dintre Franţa şi Australia, de la oora 21.00, precedat de la ora 18.00 de partida dintre Mexic şi Polonia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare