Remus Vlad: Timişoara de anul trecut a fost mai dificilă decât cea de azi
Directorul tehnic al clubului Gloria Bistriţa, Remus Vlad, a declarat, sâmbătă seară, după remiza cu FC Timişoara, scor 2-2, că formaţia bănăţeană a fost o adversară mai dificilă în sezonul trecut decât în prima etapă a actualului campionat.
Remus Vlad: Timişoara de anul trecut a fost mai dificilă decât cea de azi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Timişoara de anul trecut a fost mai dificilă decât cea de azi. Nu putem însă judeca după un joc", a spus Vlad.
El consideră remiza cu FC Timişoara un rezultat bun. "Este un rezultat bun, având în vedere că Poli e o echipă bună. Ne-au lipsit faţă de campionatul trecut 4-5 titulari şi a fost mai greu, cei noi au încercat să se integreze. Am demonstrat că avem resurse", a precizat Remus Vlad, care a menţionat că Moraes nu a evoluat deoarece este răcit şi are febră.
Oficialul bistriţean a mai spus că după meci a primit un telefon şi i s-a spus că Gloria a avut un gol valabil, care i-a fost anulat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Hamas a predat Crucii Roșii primele trei ostatice. Israelul eliberează din Închisoarea Ofer 90 de palestinieni la schimb
-
Trump afirmă că va permite aplicaţiei TikTok să funcţioneze din nou, dar vrea ca SUA să deţină 50% din acţiuni
-
Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, între care o româncă
-
Trump organizează un miting al victoriei la Washington înainte de inaugurare
Remus Vlad a adăugat că Gloria Bistriţa are ca obiectiv clasarea în jur de locul 10.
Formaţia FC Timişoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu Gloria Bistriţa, într-un meci din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, în care de la ambele echipe a fost eliminat câte un jucător.
Arbitrul Sebastian Colţescu a anulat la partida de la Timişoara două goluri, unul al oaspeţilor '32 şi celălalt al gazdelor '77.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO