REPORTAJ: Condiţiile în care se pregătesc românii pentru JO 2012. Putem găsi aur olimpic în apă chioară?

Agresiv în ring, "inversul lui Bute", cum singur se caracterizează, dar aproape timid când trebuie să vorbească despre lupta de zi cu zi, Bogdan Juratoni ar putea să fie eroul unui film hollywoodian, dacă nu s-ar fi făcut deja "Rocky". Povestea pare clasică - băiatul sărac care găseşte în sport o soluţie de viaţă - dar nimic din ce face sau ce spune Juratoni nu e un clişeu.

Dacă îl întrebi ce-i lipseşte se fâstâceşte, zâmbeşte şi încearcă un răspuns diplomatic: "Dacă iau aurul la Olimpiadă, poate o să-mi fie şi mie mai bine". E tânăr, e sportiv, mai mult, e al treilea boxer al lumii la categoria lui, de ce nu e agresiv aşa cum e în ring? De ce nu-şi urlă neajunsurile? "Lui nu îi place să se plângă, e luptător. Dar ne lipsesc multe, ne lipseşte o alimentaţie ca lumea, ne lipsesc sparingurile, de care avem mare nevoie", spune antrenorul său, Gheorghe Napoleon, care a pus un pariu cu el de acum patru ani. Că îl face campion olimpic. Şi pentru asta a muncit mult, după un program fix pe care l-a respectat în amănunt: "Eu din 2008 îl pregătesc pentru Olimpiadă. Am făcut un proiect, îl am acasă. Şi Pierre de Hillerin de la Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport m-a ajutat. M-a pus să îi fac un plan de pregătire pentru patru ani, până la Jocurile Olimpice de la Londra. Şi l-am făcut, cu fiecare zi în parte. Şi l-am respectat în proporţie de 90 la sută. Şi am reuşit".

Nici calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra nu a fost o întâmplare, totul a fost gândit după o strategie bine pusă la punct: "Am respectat şi strategia să nu luăm medalie la europene. Intenţionat nu l-am avut în formă la europene, pentru că dacă ieşea campion acolo, ăla ar fi fost vârful lui de formă. Nici el nu s-a recunoscut săracul în meciul cu cel mai prost boxer de acolo. I-am zis «stai liniştit că după europene scoatem săbiile şi ne ducem la luptă». A fost o strategie de 4 ani".

Cum decurge programul de pregătire? Păi e simplu, doi oameni, sportivul şi antrenorul, singurii de altfel care vor reprezenta România la Londra, trăiesc o poveste parcă desprinsă din filmul cu Rocky Balboa, favoritul din copilărie al lui Juratoni. Numai că acţiunea filmului se petrecea la mijlocul anilor '70. De atunci, boxul s-a transformat, în pregătirea sportivilor se ţine cont de multe aspecte apropiate de ştiinţă şi tehnologie. Nu mai poţi ieşi campion lovind hălcile de carne din abator şi urcând scările până la epuizare. "Federaţia, din nefericire, a cheltuit toţi banii cu noi în calificări, iar Comitetul Olimpic nu se implică, nu ne ajută. Nu avem echipament de antrenament, nu avem treninguri, vitamine, nu avem doctor, nu avem psiholog. Eu sunt şi doctor şi psiholog. Am avut noroc că am luat un copilaş ca maseur, ne facem treaba cu el. Noi suntem acum trei inşi în staful tehnic. Ce să mai zic de Ucraina, care are 17 inşi în staful tehnic... Plec fără medic la Olimpiadă, ce să fac? Se pot întâmpla multe, dar ce să fac? Eu trebuie să ştiu şi medicină, trebuie să ştiu şi nutriţie. Încercăm şi noi să studiem, dar nu ştiu dacă facem bine", povesteşte antrenorul.

Bine, şi dacă răceşte? "Păi el nu ia pastile, nu îi dau nimic. Dacă îi dau ce nu trebuie şi îl nenorocesc? Nu ia niciodată pastile. Mai bine face post. Două-trei zile nu mănâncă nimic, bea doar apă. Se curăţă tot, corpul atacă boala şi îţi trece în câteva zile. Dacă mai spui şi două-trei rugăciuni, Dumnezeu te ajută. Apoi, mai e important şi cum ieşi din post, cu un litru de suc de roşii opărite, abia apoi fructe şi mai târziu mâncare sănătoasă. Din nefericire nu ne permitem suplimente sau altceva, de care ar avea nevoie un sportiv de mare performanţă".

Motivul pentru care nu există niciun medic la lotul de box e indemnizaţia de numai 700 de lei, pe care legea o permite: "Nu sunt medici care să vină să stea cu mine toată ziua. Indemnizaţia pe care le-o pot da eu e de şapte milioane. Ce medic bun îşi sacrifică familia pentru şapte milioane să stea cu mine opt luni pe an? E inadmisibil. La maseur indemnizaţia e şi mai mică. De cinci milioane".

Despre un psiholog nu încape vorba: "Ar fi bine să avem un psiholog, să stea de vorbă cu el, să-l desfacă, aşa cum se zice. Eu mai stau de vorbă cu el, dar sunt mai mult pe rupere, hai, hai, hai, că Olimpiada bate la uşă şi ăia se pregătesc zi şi noapte. Noi trebuie să ne pregătim mai tare ca ei, cu toate greutăţile. Dar acum nu ne mai gândim".

Pentru masa sportivului, antrenorul are la dispoziţie o sumă derizorie, de aproximativ 32 de lei, de cinci ori mai puţin faţă de cât ar avea nevoie: "Eu am acum 50 de lei pe zi pentru masă, din care îmi opreşte regia 35 la sută. Ăştia sunt banii pe care îi am de la federaţie pentru cantonamentul de la Bascov. Rămâne undeva la 32 de lei pe zi pentru masă. Ce să-i iau? Eu ar trebui să am undeva la 150 de lei pe zi, masă şi suplimente. Trebuie să îi dau un lighean de salată de zi. Are nevoie de mancare sănătoasă, că se bate, consumă o grămadă într-un meci. Trebuie să îi cumpăr în fiecare zi fructe, trebuie să-i aduc anumite fructe, dar sunt scumpe. De unde să scot bani? Toate cheltuielile eu le suport şi domnul Rudel Obreja, ne mai ajută şi dânsul".

În condiţiile date, Juratoni trebuie să-l învingă pe campionul mondial, Evhen Khytrov, cel mai puternic adversar pe care îl va întâlni la Londra. Din meniul căruia nu lipsesc icrele negre, spre exemplu. În schimb, la Campionatul Mondial de la Baku, Juratoni a ajuns de la 78 de kg, la 73. "Eu cu ochii mei i-am văzut pe ucraineni la masă. Fiecare avea câte două cutii, ca supliment. Una cu icre negre, una cu icre roşii. Ăsta era suplimentul lor la masă. Iar Bogdan a ajuns să boxeze la 73 de kg. De la efort şi stresul foarte mare te consumi şi slăbeşti. Dacă nu am suplimente şi hrană bună... Am ajuns să-i cumpăr pui de afară. Jur, nu am avut ce să-i dau să mănânce şi m-am dus afară şi i-am cumpărat pui. Incredibil. Şi aşa facem pregătirea. Dacă aveam toate condiţiile eu cred că nici ucraineanul nu ne stătea în faţă. Dar de la 78 de kg cât a avut, a făcut categoria la 77, şi apoi a ajuns să lupte la 73. În box contează şi 100 de grame, dar 2-3 kg? În mod normal, un nutriţionist ar fi ştiut de ce are nevoie, un maseur îl pregătea pentru fiecare meci, un psiholog muncea cu el, dar aşa... Ăia afară investesc milioane de euro", a mai spus Gheorghe Napoleon.

Fiind singurul boxer român calificat pentru Londra antrenorului lui Juratoni îi e greu să găsească şi adversari pentru pregătire, iar aducerea unor străini e imposibilă din aceeaşi cauză, lipsa banilor: "Boxeri de nivelul lui în România nu sunt. La campionatele naţionale sau alte întreceri interne boxează maxim un minut şi gata. Unde îi loveşte se termină. Şi lor le e frică, nu stau să se bată cu el. Îi pun pe colegii lui să dea în el, mai sunt nişte băieţi de la K1, dar cum dă îi ei, cum se opresc. E foarte greu, nu e ceea ce vreau eu. Suntem la pământ, eu sunt cu moralul, cu forţa, trag de el cât se poate, dar ce să vă spun... Nu are adversari cu care să se pregătească. Nu are om în care să dea. De la 1 iulie şi până pe 15 iulie nu mai facem pregătire fizică, a acumulat destul, dar am mare nevoie de oameni de bătaie, să-l pun să se lupte. De aia ne trebuie adversari din afară. Dar pentru asta îmi trebuie bani. Ca să vină sportivul, trebuie să vină şi antrenorul. Mie minim mi-ar trebui trei sportivi cu antrenorii lor. Îmi trebuie un dreptaci, un stângaci, şi unul pe ofensivă. Aşa procedează şi ceilalţi. Trebuie să-l pregătesc în ritmul pe care îl au adversarii lui de la Olimpiadă. Ca să aduc un sparing îmi trebuie vreo 500 de euro, transportul lor, masă, casă, şi la fiecare meci să-i dau cel puţin o sută de euro".

Iar de plecat în străinătate nu încape vorbă, pentru că metodiştii adversarilor ar afla tehnica, dovadă că boxul nu mai e ca pe vremea lui Rocky. "Nu sunt oameni în România. Nu are cu cine să se bată. Noi ne-am duce pe afară, dar e periculos, că ăia ne iau ca şi cobai, să se antreneze cu noi. În plus ne fură stilul, munca, urmăresc tot, aşa cum şi noi încercăm să facem cu adversarii noştri. Apoi vin cu metodiştii lor şi aplică exact ce studiem noi acum. Am preferat să mă sigilez un pic cu el acasă şi să-i aduc lui sportivi din altă parte, dar e un moment foarte greu", mai spune tehnicianul.

Cum poate să iasă din impas, de unde ar putea face rost de bani pentru pregătirea optimă a sportivului? În niciun caz cu autorităţile statului, România le-a arătat ce poate oferi în ultimii patru ani: "Cu cine să vorbesc, nu vedeţi că totul e politic? Îşi pun oamenii lor peste tot, cum se schimbă puterea îşi pun oamenii. Şi la el la Deva, era vorba să-i dea şi lui o locuinţă socială, să o plătească încet, sau un ANL ceva. Le dau altora fără nicio valoare, noi măcar facem ceva pentru România. Stă la vârsta lui cu părinţii şi cu fraţii lui. Primarul ar vrea, dar nu-l lasă consilierii. E dureros. Eu nu mai vreau să mă duc nicăieri, că nouă nu ne place să cerşim. Suntem şi noi bărbaţi, suntem mândri. Dumnezeu e sus cu noi şi o să ne răsplătească munca".

De mici suntem fascinaţi de poveşti, iubim eroii, fie că îi cheamă Rocky, Juratoni sau Napoleon. Vrem să găsim în noi, în fiecare zi, un lucru cât de mic care ne apropie de un erou. Din când în când, unul se rupe de lângă noi şi îşi face loc pe un podium mondial. Ne place să credem că povestea lui e povestea noastră, dar lupta lui e lupta noastră? Suntem mândri că e de-al nostru, că vorbeşte aceeaşi limbă cu noi şi ne place să-i vedem numele cu roşu la breaking-news, alături de sintagma campion olimpic. Apoi uităm şi pentru următorii patru ani, campionul revine la regimul pe bază de apă.

Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro