Prima pagină » Sport » Voinţa Sibiu – Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Voinţa Sibiu – Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Echipa Voinţa Sibiu a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I, în care ambele formaţii au avut câte un jucător eliminat.
Voinţa Sibiu - Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Gazdele au deschis scorul prin Zăgrean, în minutul 6, oaspeţii reuşind egalarea prin Hamza, în minutul 20.

1-0: Zăgrean a fost lansat în adâncime şi l-a învins pe Hamutovski cu un lob din cădere de la 22 de metri.

1-1: Ben Djemia a centrat din partea stângă şi Hamza a înscris cu capul din 5 metri.

În minutul 45, Forika a intrat cu piciorul ridicat la Hamza, iar arbitrul Istvan Kovacs i-a acordat al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.

În minutul 58, Străuţ a fost şi el eliminat, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault asupra lui Iulian Popa.

Voinţa Sibiu: Dănălache – Forika, Apostol, N. Grigore – Maghici, Beza, Dâlbea, Tătar – Miclea (Sg. Bar ’46), Zăgrean (Likanovici ’71), I. Popa (Cigan ’85). Antrenor: Alexandru Pelici.

Petrolul Ploieşti: Hamutovski – Străuţ, Melinte (Linares ’54), Bikana, Ben Djemia – Mustivar, Osiako (Bărbulescu ’46) – Zerka (M. Tudor ’64), Boudjemaa, Opriţa – Hamza. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Cartonaşe galbene: Forika ’43, ’45, Sg. Bar ’89 / Străuţ ’56, ’58, Bikana ’61, Linares ’76, Opriţa ’80.

Cartonaşe roşii: Forika ’45 / Străuţ ’58.

Partida de la Sibiu a fost condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Istvan Kovacs.