Eugen Trică: Trebuie să ne fie ruşine

Publicat: 18 08. 2008, 00:54
Actualizat: 06 11. 2012, 09:01

"Craiova a fost superioară azi şi putea chiar câştiga. Nouă trebuie să ne fie ruşine. Adevărul e că nu mai avem aceeaşi determinare ca anul trecut. Trebuie să strângem rândurile pentru că urmează meciuri grele", a spus Trică.

Preşedintele Iuliu Mureşan s-a declarat "foarte nemulţumit" de jocul echipei, despre care a spus că a fost una "greoaie".

"E cel mai greu să dai declaraţii după un asemenea moment. Pot să spun după meci că nu suntem în obiectiv, echipa a fost greoaie. Personal sunt foarte nemulţumit de jocul echipei, dar sunt sigur că antrenorii vor găsi soluţii. Mizez pe intrarea lui Yssouf Kone în următoarele etape. Nu e normal ca într-o echipă omul meciului să fie Stăncioiu. Am prins o zi proastă, nu am avut prospeţime, nu am avut viteză şi rezultatul este echitabil", a punctat Mureşan.

Oficialul clujean a explicat şi absenţa lui Culio din lotul pentru meciul cu Universitatea Craiova: "Culio a început slab acest campionat şi, probabil, din acest motiv nu a prins lotul. Anul trecut a fost un jucător determinant pentru CFR. Echipa nu este în formă, trebuie să iuţim mai mult jocul. Nu rezolvăm nimic cu amenzi, amenzile le dă poliţia. Sper să nu fie vorba de oboseală, pentru că nu e normal ca după patru etape să apară oboseala. A contat şi faptul că au lipsit câţiva jucători".