La conferinţa de presă, antrenorul secund al lui CFR Cluj, Alin Minteuan, i-a ţinut locul lui Dan Petrescu care a rămas în hotelul din centrul oraşului Glasgow, din cauză că a acuzat stări de rău.
”Ne dorim ca Dan să fie alături de noi, începând cu dimineaţa zilei de mâine, nu după amiază. Nu este o problemă gravă şi noi îl dorim pe banca tehnică, dar, în caz contrar, vom fi pregătiţi să aranjăm echipa pentru meci”.
Jucătorul CFR-ului, Giedrius Arlauskis, a adăugat: ”Înainte să plecăm la stadion, Dan Petrescu a spus că nu se simte bine, dar noi ştim că el este un luptător. Cred că va fi bine. Chiar dacă nu va fi refăcut complet, el va fi cu noi, sunt sigur. De asta suntem atât de încrezători în el”.
Celtic Glasgow – CFR Cluj, din grupele Europa League, se joacă joi, începând cu ora 22:00.