Riccardo Ricco, condamnat în apel la două luni de închisoare cu suspendare

Curtea de Apel din Toulouse a confirmat, marţi, condamnarea la două luni de închisoare cu suspensare a rutierului italian Riccardo Ricco, pentru că a consumat EPO în timpul ediţiei din 2008 a Turului Franţei.

Urmărește
66 afișări
Imaginea articolului Riccardo Ricco, condamnat în apel la două luni de închisoare cu suspendare

Riccardo Ricco, condamnat în apel la două luni de închisoare cu suspendare (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Ricco trebuie să plătească şi o amendă de 4.000 de euro, drept despăgubiri pentru Federaţia Franceză de Ciclism, care s-a constituit în parte civilă.

În iulie 2010, Riccardo Ricco a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi, pentru dopaj, de către tribunalul din Foix, iar italianul a făcut apel. Pentru faptul că a fost depistat pozitiv la Turul Franţei, el a primit o suspendare din activitate pentru 20 de luni.

În prezent, Riccardo Ricco (27 de ani) este suspendat provizoriu de Comitetul Olimpic Italian, după un nou caz de dopaj din februarie 2011.

Pe 6 februarie, sportivul a fost spitalizat pentru un blocaj renal. Conform medicului care i-a salvat viaţa sportivului, la spitalul din Pavullo, Ricco a mărturisit că şi-a făcut o transfuzie cu propriul sânge, pe care îl conservase în frigider timp de 25 de zile. Ancheta ce l-a vizat pe rutierul italian s-a încheiat cu o concluzie ce a confirmat informaţiile conform cărora ciclistul şi-a făcut o transfuzie cu propriul sânge.

În Italia, el riscă o suspendare pe viaţă şi o pedeapsă de la trei luni la trei ani de închisoare în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici