- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rihanna va cânta la o gală care marchează cea de-a 75-a aniversare a clubului Şahtior Doneţk
Cântăreaţa Rihanna va susţine un recital la Doneţk, în cadrul unei gale speciale ce va fi organizată la 14 mai în acest oraş ucrainean pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a clubului de fotbal Şahtior Doneţk, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Gala de la Doneţk va avea o durată de peste trei ore şi va fi regizată de Marco Balich, preşedintele companiei italiene K-events, specializată în organizarea de evenimente.
Ceremonia va avea loc pe stadionul Donbass Arena din Doneţk, ce are o capacitate de 51.000 de locuri, şi face parte dintr-o serie de manifestări organizate de clubul din acest oraş din Ucraina, care se vor întinde pe parcursul întregului an.
Rihanna va susţine un recital care va include multe dintre hiturile cântăreţei. La eveniment vor fi prezenţi, pe lângă suporterii clubului Şahtior Doneţk, politicieni, vedete din showbiz şi alţi demnitari.
Organizatorii show-ului vor utiliza unele dintre cele mai avansate tehnologii din domeniu, iar spectacolul va fi conceput sub forma unei călătorii în trecutul acestui club de fotbal, spectatorii având posibilitatea de a rememora unele dintre cele mai importante momente din istoria acestuia, de a revedea trofeele câştigate de-a lungul anilor şi de a asista la o paradă la care vor participa jucătorii şi antrenorii care au marcat istoria acestui club.
Compania italiană K-events, care a organizat ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar şi show-ul ocazionat de inaugurarea stadionului Donbass Arena din Doneţk în 2009, plănuieşte să folosească pentru spectacolul de pe 14 mai numeorase proiectoare 3D, o coregrafie originală şi un foc de artificii de proporţii impresionante.
Spectacolul va începe la ora locală 20.30 şi va fi transmis în direct pe ecrane uriaşe montate în preajma stadionului, în piaţa centrală din Doneţk, dar şi în alte câteva oraşe din Ucraina.
Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a ratat, în urmă cu două săptămâni, calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, cu scorul general de 6-1, de formaţia spaniolă FC Barcelona, în sferturile competiţiei.
Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", lansat anul trecut, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu nouă premii Grammy.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO