RIO 2016: Andreea Mitu şi Raluca Olaru, eliminate în optimile probei de dublu de la Jocurile Olimpice

Publicat: 09 08. 2016, 23:50
Actualizat: 31 03. 2020, 16:45
1-tenis-2-montaj

Partida a durat o oră şi 18 minute. Primul set nu a avut istoric, fiind la discreţia favoritelor nr. 7, care au cedat doar un singur game. Makarova şi Vesnina au condus chiar cu 5-0, însă Mitu şi Olaru şi-au trecut în cont un game. În final, sportivele din Rusia şi-au trecut în cont primul act, scor 6-1.

Actul secund s-a dovedit a fi mai echilibrat, până în game-ul cinci, când rusoaicele au reuşit să câştige pe serviciul adversarelor. Seria bună a continuat, iar favoritele nr. 7 şi-au făcut serviciul. Până la final niciuna dintre perechi nu a mai făcut nicio greşeală, iar rusoaicele şi-au trecut în cont şi setul secund, scor 6-4.

În optimi, Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina le vor întâlni pe câştigătoarele partidei dintre Gabrine Muguruza/Carla Suarez Navarro şi Kirsten Flipkens/Yanina Wickmayer.