Prima pagină » Sport » Daniela Dodean, învinsă de chinezoaica Zhang Yining în turul trei al CM de la Yokohama

Daniela Dodean, învinsă de chinezoaica Zhang Yining în turul trei al CM de la Yokohama

Daniela Dodean, ultima reprezentantă a României în proba de simplu a Campionatelor Mondiale de tenis de masă de la Yokohama, a fost eliminată, vineri, după ce a pierdut, cu scorul de 0-4 (4-11, 9-11, 5-11, 9-11), în faţa principalei favorite, sportiva chineză Zhang Yining.
Ionel Dragusin
01 mai 2009, 19:11, Sport

În turul precedent, Dodean reuşise o victorie în faţa sportivei suedeze Matilda Ekholm, scorul de 4-1 (11-7, 11-2, 7-11, 11-4, 11-8), în timp ce Elizabeta Samara a cedat, în runda a doua, în faţa reprezentantei Taipeiului, Huang Yi-Hua, cu scorul de 3-4 (5-11, 9-11, 11-9, 7-11, 11-8, 12-10, 7-11), informeazã site-ul Federaþiei Române de tenis de masă.

În proba de dublu feminin, Daniela Dodean şi Elizabeta Samara au pierdut în faţa perechii poloneze Natalia Partyka şi Jie Xu, scor 3-4 (11-9, 12-10, 5-11, 11-5, 6-11, 10-12, 13-11).

România nu mai este reprezentată la Campionatele Mondiale de niciun sportiv, după ce românii au fost eliminaţi şi din probele de dublu mixt. Astfel, perechea Andrei Filimon / Elizabeta Samara a fost eliminată în turul trei al competiţiei, în urma înfrângerii suferite în faţa dublului din Singapore, format din Ning Gao / Tianwei Feng, scor 2-4 (11-7, 7-11, 7-11, 5-11, 11-9, 6-11), iar Adrian Crişan şi Daniela Dodean au pierdut, în turul al doilea, în faţa reprezentanţilor Tuciei, Bora Vang / Sirin He 3-4 (12-10, 10-12, 12-10, 6-11, 12-10, 8-11, 8-11).