Prima pagină » Sport » Scandal sexual în arbitrajul german

Scandal sexual în arbitrajul german

Arbitrul Michael Kempter l-a acuzat de hărţuire sexuală pe unul dintre responsabilii Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Manfred Amerell, ceea ce l-a determinat pe acesta din urmă să demisioneze.
Scandal sexual în arbitrajul german
11 feb. 2010, 13:50, Sport

Amerell, în vârstă de 62 de ani, prezentat deseori ca purtător de cuvânt al arbitrilor germani, i-a cerut, la 4 februarie, preşedintelui federaţiei să îl elibereze din funcţie, „din motive de sănătate”.

Potrivit presei germane, oficialul face obiectul unei anchete interne pentru că l-ar fi hărţuit sexual pe Michael Kempter (27 de ani), cel mai tânăr arbitru din Bundesliga. Kempter este arbitru FIFA din luna decembrie.

Cotidianul Bild notează că Michael Kempter a fost audiat timp de patru ore, miercuri, de un reprezentant juridic al federaţiei.

Federaţia germană a refuzat să comenteze acuzaţiile lui Kempter. „Doar DFB trebuie să clarifice acest caz, cu fermitate şi responsabilitate. Nu vrem să judecăm fără să avem elemente, dar nici să subapreciem situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al forului.

Manfred Amerell a calificat la postul de televiziune DSF drept „fantezii” acuzaţiile arbitrului, spunând că sunt „total nefondate”.

Acest scandal sexual l-a determinat, miercuri, şi pe un alt responsabil federal, Rainer Koch, să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Arbitri. Koch a spus că nu îşi mai poate exercita atribuţiile după ce a aflat că preşedintele comisiei, Volker Roth, a fost informat chiar de Kempter, la 17 decembrie, în legătură cu hărţuirea sexuală, dar lui nu i-a spus nimic.

„Abia la 3 februarie am auzit vorbindu-se despre acest subiect. Această lipsă de comunicare este inacceptabilă şi face imposibilă pentru mine rămânerea în funcţie”, a precizat Rainer Koch într-un comunicat postat pe site-ul DFB.