"Nu s-a pus problema ca Dorinel să nu vină la Steaua, că s-ar fi răzgândit. Discuţiile s-au finalizat, probabil duminică va fi la Bucureşti să vadă şi contractul. Dorinel a spus că vrea să facă performanţă şi are toate atuurile, ţinând cont de trecutul său ca jucător şi antrenor. Orice antrenor care vine la Steaua are obiectiv campionatul. Activitatea lui va fi de antrenor, daca va considera că poate intra ca jucător într-un meci fără miză, atunci vom vedea. Secunzii lui Dorinel vor fi Massimo Pedrazzini, Mihai Teja, Cătălin Ciorman, şi va veni şi preparatorul Yuksel Yeşilova. Cred că Dorinel va lucra foarte bine cu patronul", a spus Argăseală.
Oficialul stelist crede că Steaua poate ajunge în primăvara europeană: "Trebuie să batem şi pe Dinamo şi pe Rapid pentru a ne menţine în lupta pentru titlu. Dacă vom avea mai mult noroc ca până acum, vom veni cu trei puncte de la Lyon".