- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.01.2017, 17:12)
- Denis Şchiopu
Roger Federer a revenit în top 10 ATP, după ce a câştigat Openul Australiei
Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer a urcat şapte locuri, până pe 10, în clasamentul mondial, dat publicităţii luni, după ce a cucerit titlul la Openul Australiei, informează site-ul atpworldtour.com.
Urmărește
389 afișări
Roger Federer a revenit în top 10 ATP, după ce a câştigat Openul Australiei (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)
Federer, în vârstă de 35 de ani, l-a învins, duminică, pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, în finala turneului de la Melbourne. În urma succesului avut în Australia, Roger Federer a primit 2.701.000 de dolari, 2.000 de puncte ATP şi a revenit în top 10 mondial, cu 3.260 de puncte.
Finalistul de la Openul Australiei, Rafael Nadal, a avansat trei poziţii, până pe 6, cu 4.385. În top 5 s-a produs o singură schimbare. Elveţianul Stanislas Wawrinka ocupă, de luni, poziţia a treia, luându-i locul canadianului Milos Raonic. Andy Murray rămâne liderul ierarhiei, iar Novak Djokovic ocupă în continuare poziţia secundă.
Cel mai bine clasat jucător român rămăne Marius Copil, pe locul 129, cu 464 de puncte. La Openul Australiei, Copil a fost învins în primul tur din calificări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
La dublu, cei doi sportivi români din top 100 sunt în ascensiune. Horia Tecău a urcat un loc, până pe 18, iar Florin Mergea a avansat patru poziţii, până pe 23. Ambii au evoluat în optimile de finală ale probei de dublu la Openul Australiei.
Clasamentul ATP la simplu:
1 (1). Andy Murray (Marea Britanie) 11.540 de puncte
2 (2). Novak Djokovic (Serbia) 9.825
3 (4). Stanislas Wawrinka (Elveţia) 5.695
4 (3). Milos Raonic (Canada) 4.930
5 (5). Kei Nishikori (Japonia) 4.830
6 (9). Rafa Nadal (Spania) 4.385
7 (7). Marin Cilic (Croaţia) 3.560
8 (8). Dominic Thiem (Austria) 3.505
9 (6). Gael Monfils (Franţa) 3.445
10 (17). Roger Federer (Elveţia) 3.260
...................................................................
129 (127). Marius Copil 464
299 (299). Dragoş Dima 165
313 (316). Adrian Ungur 155
519 (528). Petru-Alexandru Luncanu 69
581 (582). Nicolae Frunză 54 etc.
Clasamentul ATP la dublu:
1 (1). Nicolas Mahut (Franţa) 8.820 puncte
2 (2). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 8.205
3 (5). Bob Bryan (SUA) 7.610
3 (5). Mike Bryan (SUA) 7.610
5 (7). Henri Kontinen (Finlanda) 7.430
6 (9). John Peers (Australia) 7.290
7 (3). Bruno Soares (Brazilia) 5.660
8 (4). Jamie Murray (Marea Britanie) 5.570
9 (8). Marcelo Melo (Brazilia) 5.460
10 (10). Marc Lopez (Spania) 4.633
..................................................................
18 (19). Horia Tecău 3.470
23 (27). Florin Mergea 3.010
Citeşte şi: ProSport: Laura Badea, aproape de a-şi depune candidatura la funcţia de preşedinte al FR de Scrimă
Citeşte şi: Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal şi a cucerit al cincilea său titlu la Openul Australiei: Nu se putea o poveste mai fericită pentru mine/ Nadal: Probabil că Roger a meritat puţin mai mult decât mine victoria
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe