Prima pagină » Sport » Roger Federer, victorie zdrobitoare în primul tur de la Basel. Elveţianul l-a învins pe Peter Gojowczyk 6-2, 6-1, în doar 54 de minute

Roger Federer, victorie zdrobitoare în primul tur de la Basel. Elveţianul l-a învins pe Peter Gojowczyk 6-2, 6-1, în doar 54 de minute

Roger Federer (Elveţia; 3 ATP) a debutat luni la turneul ATP de la Basel. Favorit cu numărul 1 la competiţia din ţara natală, Federer s-a impus în minimum de seturi în faţa lui Peter Gojowczyk (Polonia; 112 ATP), cu scorul 6-2; 6-1. Meciul s-a desfăşurat pe durata a 54 de minute.
Roger Federer, victorie zdrobitoare în primul tur de la Basel. Elveţianul l-a învins pe Peter Gojowczyk 6-2, 6-1, în doar 54 de minute

Roger Federer şi-a adjudecat primul set rapid, bifând două break-uri, la mijlocul şi în finalul manşei. În setul secund, elveţianul a avut ceva probleme, cedând pe propriul serviciu, la scorul de 2-0. Ulterior a revenit şi şi-a adjudecat toate jocurile; a înregistrat 4 la rând şi a închis partida la 1. În turul secund, fostul lider mondial îl va înfrunta pe câştigătorul partidei Radu Albot (Moldova; 49 ATP) – Dusan Lajovic (Serbia; 33 ATP), programat marţi.

Într-un alt meci disputat luni, Jan-Lennard Struff (Germania; 41 ATP) a trecut în două seturi, 6-4; 6-2, de Miomir Kecmanovic (Serbia; 54 ATP).