Roma a găzduit prima conferinţă internaţională privind meciurile trucate

Prima conferinţă internaţională privind meciurile trucate a avut loc, joi şi vineri, la Roma, pe parcursul evenimentului subliniindu-se necesitatea cooperării între forţele de ordine şi autorităţile din fotbal.

Urmărește
155 afișări
Imaginea articolului Roma a găzduit prima conferinţă internaţională privind meciurile trucate

Roma a găzduit prima conferinţă internaţională privind meciurile trucate (Imagine: Shutterstock)

La conferinţă au participat 200 de delegaţi din 50 de ţări, reprezentanţi ai Interpolului, jurişti, autorităţi din fotbal, oficiali ai FIFA şi UEFA, dar şi jucători, conducători şi reprezentanţilor unor mari companii internaţionale, care au insistat asupra necesităţii unei legislaţii comune care să permită eradicarea unui fenomen ce atrage "sute de miliarde de euro", conform secretarului general al Interpolului, Ronald Noble.

"Este esenţial ca infracţiunile sportive să fie judecate de un tribunal civil, cum se procedează în Italia. Trebuie să convingem autorităţile. Când un procuror îmi spune: «Am lucruri mai importante de făcut, cazuri de prostituţie, droguri, trafic de arme... Nu pot să mă ocup de un meci de liga a treia cumpărat», îi explic că poate este doar o mică investiţie a unei organizaţii criminale, dar că aceasta este reinjectată în prostituţie sau în droguri", a declarat şi secretarul general al UEFA, Gianni Infantino.

În cadrul conferinţei intitulate "Partea urâtă a sportului frumos" s-a menţionat şi misiunea dificilă a anchetatorilor, care au nevoie de mărturii şi de dovezi la fel de concrete ca acelea din cazurile de dopaj.

UEFA monitorizează 32.000 de meciuri pe an, iar FIFA are un sistem asemănător, numit "Early warning system", care alertează în cazul sesizării unor anomalii privind pariurile legate de partidele de fotbal.

"Este adevărat că e foarte dificil să facem o anchetă, deoarece se poate paria din orice colţ al lumii", a precizat Ronald Noble.

Conferinţa de la Roma a fost prima de acest gen, încă un astfel de eveniment urmând să aibă loc în februarie, la Kuala Lumpur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici