Roma a pierdut cu 2-0 la Bologna, care urcă pe locul 4 în Serie A
Roma, de la care au lipsit mai mulţi jucători cheie, precum atacanţii Romelu Lukaku şi Paulo Dybala, din cauza accidentărilor şi suspendărilor, s-a chinuit să contracareze agresivitatea celor de la Bologna şi nu a reuşit să păstreze posesia sau să controleze meciul.
Cu această victorie, Bologna a ajuns la 28 de puncte în 16 meciuri, cu un punct peste Napoli şi Fiorentina, în timp ce Roma este pe locul şapte, cu 25 de puncte.
Bologna a deschis scorul cu opt minute înainte de pauză, când Moro a marcat din prima, după ce Dan Ndoye a retrimis mingea de la linia de fund.
După patru minute din repriza a doua, gazdele au dublat avantajul, când mingea a fost deviată de Kristensen de la Roma în propria poartă, după ce Ndoye a ratat centrarea lui Lewis Ferguson.