„Nu e o golănie? De ce nu putea să antreneze Braşovul şi echipa naţională, încă un an, că avea contract cu Braşovul? Acum se poate, pentru că anumite relaţii de prietenie domină în fotbalul românesc. Să fie sănătos să antreneze pe cine vrea el”, a spus Gheorghe.
Oficialul braşovean a precizat că dacă Răzvan Lucescu ar ajunge să antreneze Unirea Urziceni, ar fi din vina conducătorilor FRF Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu. „Ar fi încă o confirmare a unor interese, relaţii, prietenii”, a adăugat el.
Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în situaţia în care
varianta cu selecţionerul Răzvan Lucescu antrenor
până la sfârşitul sezonului nu este posibilă, atunci va numi un tehnician în cursul săptămânii viitoare.