România a învins Ucraina, scor 40-32

Naţionala de handbal feminin a României a învins, miercuri, la Ohrid, reprezentativa Ucrainei, cu scorul de 40-32 (17-18), în cel de-al doilea meci din grupa principală I, rezultatul păstrând tricolorele în lupta pentru semifinale.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului România a învins Ucraina, scor 40-32

România a învins Ucraina, scor 40-32 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

În ultimul meci din grupa I principală, România va întâlni, joi, echipa Norvegiei, de la ora 21.15.

România a început meciul mult mai bine după "duşul rece" din confruntarea cu Spania, de marţi. Scorul a fost deschis după trei minute, prin Lecuşanu, aceeaşi jucătoare reuşind să aducă pentru prima dată detaşarea la două goluri, 6-4 (min. 9). Apărarea mult mai mobilă a pus probleme Ucrainei, care după 10 minute era condusă cu 8-5.

Jocul cu pivotul Manea a mers mult mai bine, în timp ce portarul Huţupan-Dinu a făcut, din nou, minuni (10-6, min. 13). Ucraina, cu ofensiva axată doar pe forţa de aruncare a interilor, în special a celui stâng, Pidpalova, şi-a arătat ambiţia în minutul 23, când a egalat (23-23).

Antrenorul Radu Voina şi-a certat elevele pentru faza defensivă, în faţa unei adversare pe care o învinseseră cu puţin timp în urmă, la Trofeul Carpaţi de la Cluj, fără probleme. Lucrurile n-au mers bine nici pe finalul reprizei, Ucraina trecând la conducere, 16-18 (min. 30). Scor la pauză: 17-18.

Echilibrul s-a păstrat şi în debutul reprizei secunde (19-19, min. 34), cu tricolorele încercând timid să revină (20-19). Apărarea schimbată din "şase în linie" în "cinci plus unu" a incomodat vizibil adversara, care a pierdut mingi preţioase în atac. În minutul 40, România conducea cu 24-21, dar a suferit însă pe partea dreaptă a atacului, unde extrema Cioaric a arătat emoţii prea mari, în absenţa Ramonei Maier, indisponibilă după accidentarea gravă din meciul cu Spania.

Patru minute mai târziu, tricolorele au trecut cu bine peste faptul că rămăseseră în patru, după eliminările lui Neagu şi Elisei-Ardean şi, mai mult, au reuşit să marcheze, 27-23, după realizările lui Amariei şi Manea. După 29-24 (min. 46), Ucraina nu a mai putut opune rezistenţă, România continuând cursa spre semifinale.

Scor final: 40-32, după un meci entuziasmant al tricolorelor în ultimul sfert de oră.

Ultima confruntare în drumul spre penultimul act al CE din Macedonia este cea de joi, cu campioana europeană en-titre, Norvegia (ora 21.15).

Marcatoare:

România - Lecuşanu 10, Elisei-Ardean 7, Amariei 6, Manea 6, Meiroşu 4, Crap 3, Neagu 3, Geiger 1.

Ucraina - Pidpalova 11, Sheyenko 5, Verhelyuk 5, Laiuk 4, Nikolayenko 4, Managarova 2, Skunzyak 1.

În primul meci din grupa principală I, România a fost învinsă categoric de Spania, cu scorul de 26-18 (9-9). Reprezentativa tricoloră a obţinut şase puncte, maxim, în grupa preliminară A, cu Ungaria (27-21), Franţa (30-25) şi Danemarca (27-25).

Rezultate şi programul grupei I principale:

9 decembrie - Ungaria-Ucraina 26-24, România-Spania 18-26, Danemarca-Norvegia 19-31

10 decembrie - România-Ucraina 40-32, Ungaria-Norvegia, Danemarca-Spania

11 decembrie - Danemarca-Ucraina, Ungaria-Spania, România-Norvegia (21.15).

Rezultate şi programul grupei a II-a principale:

8 decembrie - Belarus-Croaţia 35-43, Suedia-Germania 22-33, Rusia-Macedonia 43-24

10 decembrie - Rusia-Croaţia 24-21, Suedia-Macedonia, Belarus-Germania.

11 decembrie - Suedia-Croaţia, Rusia-Germania, Belarus-Macedonia.

Partidele se vor juca, în ordine, de la orele 17.15, 19.15 şi 21.15.

Formaţiile care vor încheia grupele principale pe primele două locuri vor juca semifinalele Campionatului European, cele de pe locurile 3-4 vor juca, tot încrucişat, meciuri pentru clasarea pe locurile 5-8, iar cele de pe locurile 5-6 din grupele principale vor forma clasamentul poziţiilor finale 9-12.

Semifinalele şi jocul de clasament pentru 5-6 vor avea loc în 13 decembrie, iar finalele pentru medalia de aur şi medalia de bronz vor avea loc în 14 decembrie.

Citeşte şi:

România a suferit prima înfrângere la CE din Macedonia

România, a treia victorie consecutivă la CE din Macedonia

România, singura echipă cu punctaj maxim din grupa A

România a învins Franţa, scor 30-25, şi s-a calificat în grupa principală I a CE

România a învins Ungaria, scor 27-21, în meciul de debut de la CE

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici