România a pierdut finala Campionatul European de baschet junioare de la Timişoara
Naţionala de baschet feminin junioare a României a fost învinsă, duminică, în finala Campionatului European (Divizia B), de reprezentativei Croaţiei, cu scorul de 70-59 (34-33), finalistele obţinând totodată şi calificarea în primul eşalon continental.
Marcatoarele echipei României au fost Pavel 12 puncte, Chivu şi Tarţa, câte 11, Pop 9, Uiuiu 7, Şanta 5, Barbu şi Manta, câte 2.
Naţionala României a întâlnit pentru a doua oară Croaţia la actuala ediţie a CE, după ce în grupa preliminară B a învins-o, cu scorul de 63-59. Echipa antrenată de Mădălin Piperea a fost învinsă doar în finala Campionatul European de la Timişoara, dar rămâne cu consolarea calificării, alături de Croaţia, în Divizia A continentală, în care vor juca la următoarea ediţie a CE.
Finala mică a fost câştigată de naţionala Estoniei, care a trecut de Letonia, cu scorul de 66-49.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO