România a ratat calificarea în semifinalele Jocurilor Mondiale Universitare, la baschet

Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Canadei, scor 71-58 (32-29), în sferturile Jocurilor Mondiale Universitare, ratând calificarea în semifinale şi urmând să joace pentru clasarea pe locurile 5-8, primul meci cu SUA.

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului România a ratat calificarea în semifinalele Jocurilor Mondiale Universitare, la baschet

România a ratat calificarea în semifinalele Jocurilor Mondiale Universitare, la baschet

În pofida eforturilor jucătorilor români, Canada nu a putut fi depăşită, deţinătoarea a opt medalii universitare de-a lungul participărilor anunţându-se o candidată serioasă la podiumul ediţiei din 2011.

Marcatori:

România - Nicoară 20 puncte, Moldoveanu 13, Mandache 8, Ţibîrnă 6, Popescu 5, Andrei 4, Guţoaia 2.

Canada - Hinz 23 puncte, Bakovici 13, Baker 12, Ward 10, Yu 5, Klassen 3, Lieffers 2, Jones 2, Hobin 1.

Tot sâmbătă, în celelalte două sferturi de finală, se vor duela Germania-Serbia şi Rusia-Finlanda.

În primul meci pentru clasarea pe locurile 5-8, tricolorii vor întâlni medaliata cu bronz a ediţiei trecute, reprezentativa SUA, care a fost învinsă, tot sâmbătă, în sferturi, de Lituania (74-76). În funcţie de rezultatul partidei programată duminică, România va juca apoi pentru clasarea finală pe locurile 5-6 sau 7-8.

Rezultatele complete ale baschetbaliştilor români la JMU sunt următoarele: România-Brazilia 74-77 (după prelungiri), România-Germania 60-71, România-Cehia 87-71, România-China 98-80, România-Emiratele Arabe Unite 68-37 (în grupa A) şi România-Canada 58-71 (în sferturi).

Calificarea în sferturile de finală este cea mai bună performanţă a naţionalei masculine a României de-a lungul participărilor la Universiadă.

Jocurile Mondiale Universitare de la Shenzhen se încheie în 23 august.

La ediţia din 2009, la Belgrad, echipa masculină a României a încheiat pe locul 13, cu un bilanţ de cinci victorii şi şapte meciuri disputate. Pe podium s-au aflat, în ordine, Serbia, Rusia şi SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici