România a ratat calificarea în sferturile de finală (Galerie foto)

Reprezentativa României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a pierdut, marţi, cu scorul de 0-2 (0-0), meciul susţinut în compania selecţionatei Olandei, în ultima etapă a grupei C de la Euro-2008, transmite trimisul MEDIAFAX.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului România a ratat calificarea în sferturile de finală (Galerie foto)

România a ratat calificarea în sferturile de finală (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Huntelaar '54 şi Van Persie '87.

Reprezentativa României a avut primul şut spre poata apărată de Stekelenburg în minutul 4, când lovitura lui Marius Niculae de la 14 metri a trecut pe lângă buturi. "Decarul" naţionalei României, Adrian Mutu, i-a reproşat de două ori în decurs de numai 12 minute selecţionerului Victor Piţurcă modul în care coechipierii săi îi transmiteau mingile.

Prima ocazie de gol a olandezilor a venit în minutul 19, când lovitura de cap al lui Van Persie din şase metri a trecut peste poarta lui Bogdan Lobonţ.

După marcarea primului gol de către italieni, suporterii români, deşi au dominat fondul sonor atunci când au fost lăsaţi de fanii olandezi, nu şi-au mai încurajat echipa la fel de mult.

Adrian Mutu a avut prima oportunitate de a marca în minutul 24, însă şutul său din unghi a trecut paralel cu poarta "batavilor". Peste şase minute, acelaşi Mutu a şutat de la 25 de metri pe lângă poartă.

În minutul 33, fundaşul Khalid Boulahrouz a centrat pe jos de pe partea dreaptă, iar Van Persie a reluat, de la 14 metri, puţin peste poarta apăratã de Bogdan Lobonţ. În minutul 37, Jan Klaas Huntelaar a deviat subtil o minge lui Robben care, după ce îl l-a culcat din fentă pe Bogdan Lobonţ, a trimis de puţin pe lângă bara din stânga.

Ultimele două ocazii ale reprizei au aparţinut României în minutele 39 şi 44. Mai întâi Cociş a şutat pe lângă din poziţie centrală, iar apoi Raţ a centrat pe jos de pe partea stângă, mingea a a ajuns la Paul Codrea, dar balonul şutat de acesta din poziţie centrală, de la 15 metri, a trecut peste poartă.

Olandezii au ratat prima mare ocazie a reprizei a doua în minutul 49, când, lansat pe contraatac, Van Persie l-a întors în careu pe Tamaş şi a şutat de la şapte metri, poziţie centrală, dar Lobonţ a respins în corner.

În minutul 54, Robben a luat o acţiune pe cont propriu, mingea a ajuns pe partea dreptă, Affelay a centrat, iar Huntelaar, venit din linia a doua, a reluat în poartă, fără nicio şansă pentru Lobonţ.

În minutul 68, pentru prima oară, suporterii români au cântat imnul "Deşteaptă-te, române!" în timpul unei partide a echipei naţionale.

În minutul 73, selecţionerul României, Victor Piţurcă, l-a certat pe atacantul Ciprian Marica, cerându-i să intensifice alergările, deoarece se antrena prea încet.

Bănel Nicoliţă a fost huiduit în momentul în care a părăsit terenul, fiind înlocuit cu Florentin Petre, în minutul 82. Galeria română a cerut introducerea în teren a lui Ciprian Marica, însă acesta încheie turneul fără să fi evoluat vreun minut.

Robin Van Persie a închis tabela înscriind pentru 2-0, în minutul 87. Van Persie a câştigat un balon în faţa lui Contra şi a înscris cu un şut de la 8 metri lateral stânga, la colţul scurt. Imediat după reuşita jucătorului de la Arsenal, suporterii români au început să părăsească arena din Berna.

Olanda: 16. Stekelenburg - 21. Boulahrouz (12. Melchiot '58), 3. Heitinga, 14. Bouma, 15. De Cler - 6. De Zeeuw, 8. Engelaar - 20. Afellay, 7. Van Persie, 11. Robben (18. Kuyt '62) - 19. Huntelaar (22. Vennegoor of Hesselink '83). Antrenor: Marco Van Basten.

România: 1. Lobonţ - 2. Contra, 4. Tamaş, 14. Ghionea, 3. Raţ - 11. Cociş, 8. Codrea (20. N. Dică '72), 5. Chivu - 16. Nicoliţă (7. Fl. Petre '82), 10. Mutu - 18. M. Niculae (21. D. Niculae '59). Antrenor: Victor Piţurcă.

Cartonaşe galbene: Chivu '78

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Elveţia, formată din Massimo Busacca (central), Matthias Arnet şi Stephane Cuhat (asistenţi). Rezervă a fost scoţianul Craig Thomson.

Partida s-a disputat la Berna, pe Stade de Suisse. Meciul s-a jucat cu casa închisă, printre cei 30.777 de spectatori numărându-se şi 6.000 de români.

Vezi aici galerie foto de la meciul Olanda - Romania, grupa C

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici