- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România a remizat cu Italia, scor 1 - 1 (galerie foto)
România a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri, la Zurich, în compania Italiei, campioana mondială en-titre, în a doua etapă a grupei C la Campionatul European de fotbal, transmite trimisul MEDIAFAX.
Italia - România, 0 - 0 - live (Imagine: mediafax Foto/AFP)
Golurile au fost marcate de Mutu '55 pentru România şi Panucci '56 pentru italieni.
România a deschis scorul în minutul 55 prin Adrian Mutu. Zambrotta a încercat să-i paseze cu capul lui Buffon, dar Mutu a urmărit balonul şi a înscris de la 11 metri pe lângă Buffon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Italienii au restabilit egalitatea după doar un minut, când în urma unei lovituri de colţ, Christian Panucci a înscris în poarta goală, după ce Gabriel Tamaş a ratat degajarea.
Cea de-a doua partidă dintre România şi Italia la un turneu final, a început cu o perioadă de tatonare în primele zece minute, apoi în minutul 13, atacantul Adrian Mutu a avut o intrare decisivă în careu asupra fostului său coechipier de la Juventus Torino, Mauro Camoranesi, jucătorul român deposedându-l perfect pe argentinianul naturalizat italian. Trei minute mai târziu, acelaşi Mutu primeşte o pasă pe culoar pe partea stângă, intră în careu, dar şutul său cu piciorul drept la colţul lung este apărat de Gianluigi Buffon, acesta fiind primul şut pe spaţiul porţii al echipei României la acest turneu final, după 106 minute.
După alte două minute, Mutu îi mişcă uşor mingea lui Tamaş, iar şutul acestuia de la aproximativ 30 de metri este respins cu dificultate de acelaşi Buffon.
În minutul 20, căpitanul Cristi Chivu execută o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Panucci aflat pe traiectorie, deviază în bara din dreapta porţii lui Buffon. Mingea din bară este respinsă de un jucător italian, Raţ şi Rădoi sar amândoi, dar se lovesc cap în cap. Rădoi a suferit în această fază o fractură de pomete, a fost transportat la infirmieria stadionului fiind însoţit de medicul Pompiliu Popescu şi ar putea să nu mai evolueze la acest turneu final. Răzvan Raţ s-a ales cu fruntea spartă, evoluând în continuare cu un plasture pe zona afectată. Locul lui Rădoi a fost luat de Nicolae Dică, în timp ce Chivu a trecut la închidere.
În minutul 27, italianul Luca Toni, reia cu o lovitură de cap, puţin pe lângă poarta lui Lobonţ, replica românilor venind prin şutul de la distanţă al lui Raţ.
Ca şi la partida cu Franţa, fondul sonor a fost dominat de fanii români.
Cu şase minute înainte de finalul primei reprize, Paul Codrea îl deposedează pe Simone Perrotta, care rămăsese singur, la doi metri de poartă, cu Lobonţ. În faza următoare, Lobonţ respinge in extremis lovitura de cap a lui Luca Toni şi respinge din faţa lui Chiellini.
În prelungirile partidei, italienii înscriu prin Luca Toni, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid.
În minutul 70, România a fost aproape de a reveni la conducere pe tabela de marcaj. Şutul lui Bănel Nicoliţă a fost deviat de un fundaş italian până la Daniel Niculae, care nu reuşeşte să şuteze spre poartă.
În urma cartonaşului galben primit în minutul 73, Dorin Goian va fi suspendat pentru meciul cu Olanda.
În minutul 74, Lobonţ are o intervenţie foarte bună la lovitura de cap a lui Perrotta.
În minutul 80, Christian Panucci l-a faultat în careu pe Daniel Niculae şi arbitrul norvegian a dictat lovitură de pedeapsă. Mutu a executat pe mijlocul porţii, dar Buffon a reuşit să apere.
Italia: 1. Buffon - 19. Zambrotta, 2. Panucci, 4. Chiellini, 3. Grosso - 21. Pirlo, 10. De Rossi - 16. Camoranesi (13. Ambrosini '85), 20. Perrotta (18. Cassano '57), 7. Del Piero (15. Quagliarella '77), 9. Toni. Antrenor: Roberto Donadoni.
România: 1. Lobonţ - 2. Contra, 4. Tamaş, 15. Goian, 3. Raţ - 6. Rădoi (20. Dică '26) - 7. Petre (16. Nicoliţă '60), 8. Codrea, 5. Chivu - 10. Mutu (11. Cociş '88) - 21. D. Niculae. Antrenor: Victor Piţurcă.
Partida a fost arbitrată de o brigadă norvegiană avându-l la centru pe Tom Hening Ovrebo, ajutat la cele două margini de Geir Age Holen şi Jan Petter Randen. Arbitru de rezervă a fost croatul Ivan Bebek.
Cartonaşe galbene: Mutu '43, Chivu '58, Goian '73 / Pirlo '61, De Rossi '90+2.
La meciul disputat pe stadionul Letzingrund au asistat, la fel ca la partida Franţa, 30.585 de spectatori.
Înainte de începutul partidei cei aproximativ 150 de fani ai formaţiei Dinamo au dezvăluit un banner care îl înfăţişa pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomi, în spatele gratiilor şi textul "DNA fă-ţi datoria… Dragomir la puşcărie".
Ca şi la meciul cu Franţa, suporterii români au aplaudat imnul italienilor.
Vezi aici galerie foto de la meciul Italai - România, grupa C
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO