În primele două partide ale calificărilor, România a cedat în faţa Cehiei, cu 1-3, şi a învins Republica Moldova, cu 3-0.
În ultima partidă a grupei F, tricolorele vor juca sâmbătă în compania echipei gazdă a turneului, Bulgaria. Din grupa de la Gabrovo se vor califica mai departe primele trei clasate, cel de-al treilea turneu preliminar fiind programat între 16 şi 19 iulie. Acela ar urma să fie ultimul test pentru naţionala României, primele două clasate obţinând „biletele” pentru turneul final al CM de anul viitor.
Campionatul Mondial de volei feminin din 2010 va avea loc în Japonia.