România-Croaţia, scor 1-3, la ultimul turneu de calificare la CM de volei din 2010
Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă vineri, la Subotica, de reprezentativa Croaţiei, cu scorul de 1-3 (25-22, 11-25, 16-25, 6-25), la ultimul turneu de calificare la Campionatul Mondial din 2010 (Japonia).
România-Croaţia, scor 1-3, la ultimul turneu de calificare la CM de volei din 2010 (Imagine: Mediafax Foto)
Voleibalistele antrenate de Florin Grapă au reuşit doar 31 de puncte din atacuri, un singur blocaj şi doar doi aşi, restul de puncte până la totalul de 58 acumulate în cele patru seturi jucate, reprezentând erorile echipei adverse.
Jucătoarele tricolore au fost afectate de înfrângere, dar s-au plâns şi de condiţiile în care au avut loc antrenamentele şi primul meci oficial, care s-a disputat la o temperatură în sală de 38 de grade Celsius. “Sala nu are ventilaţie. A fost groaznic să jucăm pe o asemenea căldură", au declarat voleibalistele tricolore la finalul partidei cu Croaţia, pentru MEDIAFAX.
În primul meci al zilei, favorita grupei I, Serbia, care este antrenată de tehnicianul campioanei României - Metal Galaţi, Zoran Terzici, a dispus de Spania, cu scorul de 3-0 (25-15, 25-20, 25-14).
Naţionala României va mai juca în compania echipelor Serbiei (sâmbătă, ora 19.00) şi Spaniei (duminică, ora 19.00).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Primele două clasate din grupa I se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial din Japonia, programat între 29 octombrie şi 14 noiembrie 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO