România-Croaţia, scor 25-30, în penultimul meci din preliminariile CE din 2012
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă, miercuri, la Drobeta Turnu Severin, de vicecampioana europeană Croaţia, scor 25-30 (14-14), în penultimul meci din grupa a 2-a preliminară a Campionatului European din 2012.
Cu un lot mult întinerit, România a reuşit o primă repriză excelentă, în care a condus de câteva ori, pe final chiar şi trei goluri, 13-10 (min. 25). Au urmat trei atacuri ratate, iar croaţii n-au iertat reuşind egalarea înaintea pauzei, 14-14.
Repriza secundă a aparţinut croaţilor, care în pofida eforturilor adverse au reuşit să se detaşeze la trei goluri spre finalul confruntării, 22-25 (min. 53). Tricolorii au condus o singură dată în partea a doua, 22-21 (min. 48), dar greşelile inerente vârstei jucătorilor şi lipsa de experienţă a acestora au contribuit decisiv la înfrângere. Meciul a fost spectaculos, cu răsturnări de situaţie, chiar dacă echipa Croaţiei a venit fără vedetele Balici şi Vori, iar România a mizat pe tineret.
Marcatorii României au fost Florea 10 goluri, Stan 6, Şimicu 4, Novanc 3, Ghionea 1, Fenici 1, în timp ce pentru Croaţia s-au remarcat Cupici 9 goluri, Vukovici 4, Strlek 4, Kopljar 4, Marici 3.
Echipa antrenată de Vasile Stîngă rămâne pe ultimul loc în grupa a 2-a, fără vreun punct şi şansă la calificarea mai departe, doar primele două clasate obţinând biletele pentru turneul final, locuri ocupate de Croaţia şi Spania.
În ultima partidă din grupa a 2-a, naţionala României va evolua, în deplasare, cu Spania, duminică.
Rezultatele complete obţinute de reprezentativă în grupa a 2-a sunt următoarele: Croaţia-România 34-22, România-Spania 20-35, Lituania-România 24-23, România-Lituania 25-27, România-Croaţia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-12-la-003426-1739313327.png?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/horoscop-chinezesc-01-1739342967.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9721070&pid=1)