Prima pagină » Sport » România, învinsă de Japonia în proba feminină pe echipe de la Mondialul de tenis de masă

România, învinsă de Japonia în proba feminină pe echipe de la Mondialul de tenis de masă

România, învinsă de Japonia în proba feminină pe echipe de la Mondialul de tenis de masă
Rafael Hekman
22 feb. 2024, 16:53, Sport

Seria de cinci victorii consecutive a jucătoarelor române s-a încheiat joi, în faza sferturilor de finală, unde s-au calificat cele mai bune 8 echipe ale lumii.

Tricolorele au cedat sfertul de finală disputat în Busan contra Japoniei, cu scorul de 3-0.

Contra vicecampioanei olimpice şi mondiale, România a început la masa de joc cu Bernadette Szocs, protagonista unui meci foarte bun, cu un ritm alert şi cu lovituri spectaculoase, dar pe care tricolora l-a pierdut la limită.

Andreea Dragoman a surprins-o apoi pe cea mai bine clasată niponă la nivel mondial, în primul set, înainte de revenirea adversarei, în timp ce Elizabeta Samara a avut o misiune la fel de grea la masa de joc, în disputa care a stabilit rezultatul final.

România – Japonia 0-3, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial pe echipe

⚬Bernadette Szocs (#12) – Mima Ito (#14) 2-3 (11-9, 5-11, 7-11, 11-6, 9-11)
⚬Andreea Dragoman (#59) – Hina Hayata (#5) 1-3 (11-8, 4-11, 4-11, 5-11)
⚬Elizabeta Samara (#31) – Miu Hirano (#18) 0-3 (7-11, 7-11, 6-11)

De-a lungul competiţiei, România a învins: Suedia 3-0, Canada 3-0, Singapore 3-1, Serbia 3-1 şi Egipt 3-0.