„Am obţinut un punct important pentru moralul jucătorilor, punct de care aveam nevoie şi în clasament. Am jucat mai slab în prima repriză, dar în a doua parte puteam câştiga, chiar dacă jucătorii de la Internaţional au ratat un penalti. Nu l-am introdus pe Păcurar de la început pentru că nu s-a simţit bine înaintea meciului, iar în repriza a doua, când a intrat, a adus un plus echipei. Acest punct obţinut astăzi nu are valoare dacă în etapa de miercuri, cu Ceahlăul, nu vom obţine victoria. Dacă băteau astăzi, cei de la Internaţional deveneau foarte periculoşi pentru că se apropiau la doar două puncte, aşa îi ţinem la distanţă”, a spus Ciobotariu.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, în faţa formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, într-o partidă cotnând pentru etapa a XXI-a a Ligii I, în care jucătorul echipei gazdă, Mihai Răduţ, a ratat un penalti, în minutul 65.