08:11
Costea a efectuat, marţi, testele medical la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, la doctorul Doru Filipescu. Costea a fost însoţit de directorul sportiv al echipei oltene, Silvian Cristescu, iar la finalul testelor medicale atacantul Universitaţii Craiova a plecat spre Râmnicu Vâlcea.
Echipa Universitatea Craiova a învins, duminică, la Drobeta Turnu-Severin, formaţia Politehnica Iaşi, scor 2-1 (0-0), într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I. În minutul 43, Florin Costea a părăsit terenul, accidentat, după ce a suferit o entorsă la genunchiul stâng, în urma unui atac al portarului Brăneţ, în careul ieşenilor.