România, mai aproape de calificarea la Euro 2024. Israel pierde în faţa Kosovo

Publicat: 13 11. 2023, 00:40
Actualizat: 13 11. 2023, 08:40

România are prima şansă la calificarea la EURO 2024 după ce Israel s-a încurcat cu Kosovo. Meciul disputat la Priştina a fost primul jucat de Israel de la începutul războiului din Fâşia Gaza.

Fanii kosovari i-au fluierat pe jucătorii israelieni când au avut mingea, dar meciul s-a desfăşurat paşnic, fără incidente.

Milot Rashica a marcat singurul gol al partidei în minutul 41. Rashica a controlat mingea în zona porţii şi a reuşit un şut puternic pe care portarul israelian Omri Glazer nu l-a putut opri.

Israelul a rămas în 10 oameni în al cincilea minut al reprizei secunde, după ce Roy Revivo a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben.

„Suntem dezamăgiţi pentru că nu putem oferi puţină fericire oamenilor noştri de acasă”, a declarat antrenorul Israelului, Alon Hazan, după meci.