Ziarul Il Giornale a publicat, în ediţia de vineri, un reportaj în care, citând un raport al poliţie, apare ipoteza că formaţia Inter a pierdut deliberat câteva partide în precedentul sezon din Serie A pentru a face concurenţă mai incitantă şi pentru a încuraja pariurile. În toată această perioadă a campionatului formaţia AS Roma s-a apropiat de gruparea Inter în fruntea clasamentului, iar formaţia milaneză a cucerit titlul în ultima rundă a anului competiţional.
Potrivit ziarului La Repubblica, raportul întocmit de poliţie ar fi legat de o altă anchetă, aceea care îl viza pe Domenico Brescia (care a discutat telefonic cu mai mulţi jucători ai formaţiei şi cu tehnicianul Roberto Mancini), dar nu a fost folosit pentru a deschide o investigaţie legată de ultima ediţii de campionat.
Legat de articolul apărut în Il Giornale, administratorul delegat al grupării Inter Milano, Ernesto Paolillo, a declarat că acest reportaj se bazează doar pe presupuneri şi neadevăruri: "Sunt prostii, nu pot decât să zâmbesc când văd aceste reconstrucţii imaginare. Sunt doar ipoteze care chiar nu merita să te oboseşti să le comentezi".